Vrei un job? Cauta-ti! Vrei un job de succes? Citeste aceasta carte!

Pregateste-te pentru fiecare interviu de angajare

‘Sa fii pregatit inseamna jumatate din victorie.

Miguel de Cervantes Saavedra, scriitor, creatorul lui Don Quijote, 1547-1616

 

Interviurile de angajare pot fi stresante si dificile, emotiile te pot inhiba si se poate intampla sa nu te prezinti la adevarata ta valoare, sa nu dai randament maxim. Din acest motiv, este foarte important sa te pregatesti riguros pentru fiecare interviu. Nu poti sa stii niciodata care va fi cel decisiv.

Du-te la toate interviurile la care esti chemat, indiferent daca vrei sau nu sa lucrezi la acea companie sau pe acel post. Du-te la fiecare interviu, indiferent daca jobul sau compania corespund sau nu cu profilul si obiectivele tale.

Prezinta-te la fiecare interviu, indiferent daca esti chemat in urma unei aplicari la un job, in urma unei recomandari, in urma unei aplicari mai vechi sau pentru ca firma respectiva ti-a gasit CV-ul cautand pe un site de recrutare.

Fiecare interviu este un exercitiu, de aceea trebuie sa-l tratezi ca atare si sa bifezi cat mai multe. Un interviu nu este niciodata un timp pierdut, chiar daca nu se materializeaza intr-o oferta concreta sau un job de succes.

La interviuri inveti cel mai mult. Acolo iti dai seama care iti sunt lacunele, acolo ai sanse maxime sa iti descoperi punctele slabe si punctele tari. Participand la cat mai multe interviuri vei invata sa intelegi si sa intuiesti cum gandeste ‘celalalt’, sa iti ajustezi tactica si sa te vinzi in mod eficient.

Asa cum spune si titlul acestui articol, cel mai important lucru este sa te pregatesti minutios pentru fiecare interviu.

Citeste toate articolele despre angajari pe care le gasesti pe site-urile de recrutare sau din alte surse, nu neglija nici o informatie, dar nu te pierde in teoria stearpa, concentreaza-te cat mai mult pe aplicabilitate practica – pana la urma scopul este sa obtii un job de succes, nu sa devii expert in Resurse Umane. Foarte utile sunt de exemplu genul de articole ‘Cele mai frecvente intrebari la un interviu’ si intr-adevar este foarte util daca exersezi raspunsurile cu ajutorul unui prieten. Trece in revista cele mai importante intrebari si raspunsuri si incearca sa fii pregatit pentru orice situatie.

Imprima o lista cu cel putin 20-30 de intrebari cu care probabil te vei confrunta la interviu si nu ezita sa rogi un prieten sa te ajute sa exersezi. Nu o trata ca pe o gluma! Fii serios. Roaga-l sa iti puna intrebarile din lista, raspunde-i la modul cel mai serios, iar la sfarsit comentati impreuna raspunsurile. Invata din opinia fiecaruia.

Documenteaza-te intotdeauna pentru fiecare interviu, cauta pe internet informatii relevante despre companie, despre industrie, despre tipul de job. Este absolut necesar ca inainte de interviu sa stii cum vei raspunde la anumite intrebari. Incearca sa gasesti elementele cheie din anuntul companiei (cuvinte-cheie, cerinte relevante, etc) si cauta-le pe internet – search pe google de tipul ‘define:KPI’ sau ‘what is Project Management’, poti incerca si in romaneste ‘ce este SKU’ sau ‘ce inseamna Branding’, dar la majoritatea vei primi mult mai putine rezultate decat in engleza sau chiar deloc.

Daca imi vei urma sfatul si te vei duce la cat mai multe interviuri si te pregatesti pentru fiecare, dupa un timp vei acumula probabil cateva sute de pagini de documentatie despre domeniul tau de interes si despre industria in care activezi. Partile esentiale pot fi rasfoite si recitite din cand in cand, dar obligatoriu inainte de fiecare interviu.

Vei constata cu placere ca dupa cateva interviuri esti perfect pregatit pentru orice provocare.

Succes :)

Nu sunt articole asemanatoare

5 Comentarii la “Pregateste-te pentru fiecare interviu de angajare”

  1. Sinzianna zice:

    Si mai ales nu iti atribui realizarile colegilor pentru ca nu uita : “Cu penele altuia te poti impodobi, dar nu poti zbura. Acest lucru nu-l prea stiu oamenii, dar il stiu pasarile. ” – Lucian Blaga.
    In caz ca n-ai reusit sa obtii postul pe care ti-l doresti, nu inseamna neaparat ca nu esti calificat pentru acel post, se poate sa nu ai culoarea de ochi potrivita:)
    Angajatorul este om, deci e subiectiv, poate sa aleaga bine sau mai putin bine, poate sa aiba o zi buna sau mai putin buna.
    Unii dintre ei nu au nici flerul si nici calificarea necesara pentru a selectiona personalul… deci nu dispera dupa primul interviu ratat!
    Important pentru tine este sa te arati deschis si sa incerci sa ii arati exact cum esti ca om, conteaza!! Sa vada in tine omul cu care sa vrea sa lucreze 8 ore (sau mai mult) in fiecare zi!
    Orice angajare este ca un contract prenuptial:) si viata in colectivitate merge sau nu merge… depinde si de tine!
    Personal, cand am facut angajari, am prezentat candidatul (care mi s-a parut potrivit) si colectivului din care trebuia sa faca parte, si l-am lasat sa imi dea raspunsul in cunostiinta de cauza!:)
    Bafta la interviuri!

  2. Gloria zice:

    Foarte bun articolul.Bine punctat.

    Mi-a placut punctul cu lista de intrebari – sunt atatea siteuri pe care sunt exemple de intrebari- ar fi interesant sa tratezi si tu cateva dintre ele, sa indici inclusiv niste raspunsuri creative.

    Pacat ca nu multi citesc astfel de sfaturi inainte de a merge la interviuri.

  3. Angelina zice:

    daca se poate ar putea cineva sa ma ajute si sa-mi zica si mie acele posibile intrebari care se pun la interviuri?deorece eu sunt noua in domeniul cautarii locurilor de munca…va multumesc!

  4. ihearlights zice:

    Trebuie sa am un interviu curand, si postul asta mi-a mai adus aminte cateva chestii esentiale.

    Multumesc

  5. @ihearlights: succes! :smile:

Lasa un comentariu

Nu jigni, nu injura, nu spama; adauga doar linkuri ontopic in mesaj; multumesc :)

Powered by Wordpress | Designed by Elegant Themes