Avem suficient timp pentru noi?
De nenumarate ori ii aud pe oameni spunand ca `nu am timp liber` sau ca `nu mai am viata`, `jobul imi ocupa tot timpul`, `nu mai am timp de nimic` samd.
Si nu pot sa pricep. Cum adica cineva nu are timp? Facand abstractie de teoria relativitatii, un lucru este cert: toti avem 24 de ore intr-o zi. Problema deci nu este ca `nu am timp` ci ca pur si simplu oamenii nu stiu sa planifice, sa prioritizeze, intr-un cuvant, sa isi gestioneze timpul.
Si nu vreau sa intru mai adanc in teoria managementului timpului, ci am sa povestesc doar de mine. Desi sunt un om normal si am si eu la dispozitie doar 24 de ore / zi sau 168 de ore / saptamana, iata cam care sunt lucrurile pe care le fac zilnic, saptamanal sau lunar:
- am un job (09:00 – 18:00) unde petrec aproximativ 9 ore zilnic (functie importanta, responsabilitati destul de mari, oameni in subordine, tot tacamul)
- am scris o carte si momentan lucrez la alte doua
- scriu zilnic pe acest blog si comentez pe alte cateva zeci de bloguri si forumuri
- le raspund tuturor celor care imi scriu si imi cer un sfat (gratuit), cu unii ma mai si intalnesc, uneori, daca au nevoie de coaching
- merg cel putin de 4 ori pe saptamana la sala de fitness
- citesc saptamanal cel putin o carte (uneori doua)
- ma uit saptamanal la cel putin 5 filme (uneori 10-15)
- ies cel putin o data pe saptamana la un bar cu prietenii
- petrec lunar cel putin doua weekend-uri la munte sau la mare
- dezvolt (in afara serviciului) o afacere pe cont propriu si recent m-am apucat de dezvoltarea a ceea ce va fi probabil afacerea vietii mele
- particip lunar la cel putin 3-4 evenimente de socializare profesionala
- ma implic in diverse proiecte de dezvoltare personala
- petrec zilnic timp cu copilul (ne uitam la un film, ne jucam pe calculator, iesim in parc, mergem la cinema, teatru de papusi, muzeu etc) si petrec aproape toate serile si aproape toate weekendurile impreuna cu familia
Si, desigur, mai sunt multe alte lucruri pe care le fac si care fie nu imi vin acum in minte, fie nu isi au locul aici sa le prezint. Important este ca reusesc sa fac aproape tot ce imi propun, fac probabil mult mai multe decat cei mai multi oameni si, mai ales, nu ma plang niciodata ca nu am timp suficient.
Cum reusesc? Sincer, nu stiu. Stiu doar atat ca nu ma uit niciodata la televizor (am renuntat la TV de vreo 6-7 ani si bine am facut), nu fac ore suplimentare la job (decat foarte rar, cand chiar este necesar, dar nu ma plang de asta niciodata), nu dorm mai mult de 6-7 ore pe noapte si incerc (nu intotdeauna reusesc) sa imi prioritizez activitatile.
Succes 
Daca nu avem, ni-l facem … desi, din pacate simtim cu totii pe propria piele ca “Time is money”!
Deci, sa meditam impreuna la intrebarea lui “Parazitilor”:
http://newdada.wordpress.com/2008/10/22/vrei-o-viata-sau-un-blog/
[...] This post was mentioned on Twitter by Stefan Murgeanu. Stefan Murgeanu said: chiar nu avem suficient timp pentru noi? http://bit.ly/zWtVu think again
[...]
Sunt, totuşi, două găuri în ce spui aici. Trecând peste faptul că “a prioritiza” nu e în limba română, şi pe lângă faptul că “a avea timp” nu trebuie înţeles literalmente drept posesie, încă două alunecări merită subliniate.
Întâi, exemplul tău e unul minunat. Eu, unul, te felicit pentru ceea ce faci şi sunt convins că nu mulţi te-ar egala. În acelaşi timp însă, e COMPLET irelevant. Decât dacă lumea=stefan sau, mai rău, lumea = o gaşcă de putori care ar putea face la fel de bine exact ca tine numai că nu vor, faptul că tu pui la cale şi apoi la lucru numeroase trebuşoare nu spune absolut nimic despre nimeni în afară de tine. Aşadar, dacă nu înţelegi de ce nu are “lumea” timp, trebuie să îţi iei privirea de la tine şi s-o îndrepţi spre ei. Câtă vreme te-ai angajat în a pune problema, să presupunem că “lumea” nu e EXACT ca tine numa’ că mult mai leneşă.
Apoi, al doilea neajuns: când lumea spune că n-are timp, se referă de obicei la o perioadă scurtă de timp. “N-am timp (zilele ăstea)” sau “N-am timp (săptămâna asta, weekendul ăsta” etc. Nu spune nimeni: “Îmi pare rău, dar n-am timp anul ăsta” sau “Poate deceniul viitor”. Ori liniuţele înşirate de tine – repet, dincolo de faptul că nu spun nimic despre de ce nu are “lumea” timp – acoperă o perioadă, cred, destul de vastă. Din nou, asta nu micşorează cu nimic calităţile tale de înfăptuitor, dar să admitem amândoi că atunci când ai vorbit despre cărţile pe care le scrii, despre lucrurile pe care le faci lunar, chiar şi despre cele pe care le faci săptămânal, ai avut în vedere “luni la rândul”, “săptămâni la rândul” în care s-au repetat experienţele respective. Ce comparăm aşadar e meschinul “nu am timp” de zi cu zi şi amplul tău orar bilunar sau chiar anual. Evident că, în asemenea condiţii, eşti lăudabil.
@tastatorul,
1. (intai) precum spuneam si in text, `am sa povestesc doar de mine`, iar cei ce vor citi vor avea una din doua reactii: fie vor spune `eu nu pot, eu sunt altfel`, fie vor spune `deci se poate, oare eu cum as putea?`
2. (al doilea neajuns) chiar nu ai observat ca cei mai multi ce spun ca `nu am timp` au spus-o si acum un an, si acum doi ani si o vor spune, probabil, si peste un an, si peste doi?
succes
am să încep cu 2: Am observat, de cele mai multe ori aşa e. Probabil că aici nici generalizarea mea despre micimea temporală a expresiei “nu am timp” nu e dintre cele mai fericite.
însă în ceea ce priveşte 1: Ce am făcut eu e să nu mă uit foarte mult în ochii acelui “am să povestesc doar de mine”. Afirmaţia e galantă, dar ia să urmărim şi altele: “ori ii aud pe oameni”, “pur si simplu oamenii nu stiu sa planifice”, “Cum adica cineva nu are timp?” (o întrebare retorică, fireşte, căci vrea să sublinieze ciudăţenia – cel puţin – a unui “altcineva”), “probabil mult mai multe decat cei mai multi oameni” etc.
E evident că miza textului nu e una strict personală. Fără supărare, dar dacă ar fi fost aşa, titlul textului ar fi fost “Am suficient timp pentru mine?” şi răspunsul “Da! Iată de ce zic asta: liniuţă, liniuţă, liniuţă …”
whatever
Ma intreb daca sa fiu virulent sau condescendent in comentariul asupra articolului tau;pt. prima varianta as avea motive,dar o sa o adopt pe a doua fiindca sunt musafir aici si putina diplomatie nu strica…:)))
Ma intreb cum de nu realizezi ca revolta ta e infantila:adica nu admiti ca timpul NU se imparte pt. fiecare in acelasi,mod desi TOTI beneficiem de acelasi interval de timp si ne oferi exemplul personal.Hai sa admitem ca esti un exemplu fericit(exceptia!).La polul opus ma aflu eu care atunci cand desfasor o activitate profesionala care nu ma incanta sunt epuizat de stres-ul produs de lehamite,iar atunci cand fac ceea ce imi place sunt acaparat in intregime incat nu ma uit cate ore dedic muncii/studiului si adeseori nu-mi mai ramane timp de nimic(dezordonat ca multi altii).E minunat sa ai un program riguros insa e plictisitor(stiu,tu nu te plictisesti savurezi fiecare minutel dedicat fiecarei activitati in parte)sa stai cu ochii pe ceas,sa nu ai parte de imprevizibil-apropos,cand ma intalnesc cu o persoana pe care nu am vazut-o demulta vreme desi imi face placere compania ei nu pot sa-i spun grabit:”ma scuzi dar am ceva programat acum hai sa stabilim o intalnire”(asta e scena de film…),ci ma opresc pt. a schimba fie si cateva cuvinte si a savura momentul pe care poate nu o sa-l mai regasesc(persoana aia poate are si ea timpul programat si poate nu avem aceleasi date libere in calendar!)…Nu spun ca ca e laudabila atitudinea mea,dar nici nu ii condamn pe cei ca tine,fiindca stiu ca intre cele doua atitudini sunt o multitudine de particularitati ce dinamiteaza idealul si reflecta realul.Inteleg sa ne oferim drept exemplu personal ca un punct de orientare si nu ca imperativ fiindca,nu-i asa?,suntem fiinte complexe cu personalitati si conjuncturi distincte.
Te rog sa ma scuzi daca sunt o fiinta boema cu o exprimare pragmatica, pe alocuri cinica…am si eu slabiciunile mele asta nu inseamna ca sunt un farsor asa cum se acrediteaza pe forum…:))
@Romulus,
in principiu iti dau dreptate, doar ca pornesti de la o premisa falsa: consideri ca a avea timp pentru multe lucruri este in opozitie cu a fi spontan, boem, plin de haz si cu a-ti trai viata din plin
ei bine, cel putin in cazul meu, acest lucru este fals, total
nu intru in detalii, dar nu o data mi s-a intamplat sa ies seara la o bere in laptarie si apoi sa bat cluburile toata noaptea si sa ma trezesc dimineata cine stie pe unde, sau sa pornesc cu un amic la cinema in plaza si sa ajungem la vama veche si sa dansam toata noaptea desculti pe plaja samd, chiar nu are sens sa intru in detalii ca as divaga prea mult, dar sper ca intelegi ideea
succes
Daca faci tot ce ai mentionat mai sus eu sincer ma indoiesc ca mai dormi noaptea !!!
@iulian_g
se numeste `limiting belief`, adica ai o convingere interioara care nu iti va permite sa realizezi lucruri dincolo de ceea ce `crezi` ca poti / nu poti face
vorba lui Ford: whether you think you can do a thing or you think you cant, you are right
succes
PS: dorm noaptea, dar nu mai mult de 6-7 ore
Da stiu asta
Am stiut intotdeauna ca daca cumva se va intampla vreodata sa cad cu cursiera in timp ce cobor Cotroceniul cu 70km nu voi patii nimic, si asa a fost, dar imi pare rau ca nu am luat in considerare si posibilitatea unei altercatii cu soferii din spatele meu….
Eu am o teorie… cu cat faci mai putine cu atat te vaiti mai mult de lipsa de timp. E o scuza si lipsa de timp ca si multe alte chestii pe care le aruncam in eter pentru a ne justifica neputinta, lipsa de curaj, initiativa si hotarare. N-avem bani, n-avem timp… sa ne plangem e cel mai usor, nu? Sau cel putin pentru majoritatea. Pentru unii planificarea si managementul timpului sunt absolut naturale, pentru altii doar chestii din carti
. Si eu sunt unul din oamenii care au trecut prin faza ‘n-am timp’… si am invatat cat de mult timp incape intr-o unitate de timp, abia cand am avut senzatia ca imi e furat dreptul la timpul meu (nu ca l-as fi folosit eficient). Atunci am inceput brusc sa imi schimb perspectiva si… sa am timp!
@Cris
foarte bine spus: cand incepi sa schimbi perspectiva, incepi sa ai timp… si orice altceva iti doresti
[...] Un articol foarte bun tot pe tema asta scris de Ştefan Murgeanu aici. [...]