Unde te vezi peste 5 ani?
Aceasta intrebare de la interviu ii enerveaza pe cei mai multi dintre candidati, desi este atat de simplu de raspuns.
Daca ai impresia ca atunci cand muncesti (si poate chiar iti depasesti uneori atributiunile obisnuite) o faci pentru sef, patron sau companie si atitudinea ta fata de munca este ceva de genul asta nu e treaba mea, dar mie ce-mi iese?, de ce nu mi se da mai mult?, in alta parte e mai bine decat aici samd… atunci mai mult ca sigur ca peste 5 ani vei fi aproximativ in aceeasi situatie ca acum: nemultumit mereu, frustrat si asteptand sa ti se mai mareasca salariul cu 100 sau 200 de lei.
Daca insa esti constient ca tot ce faci la locul de munca (si mai ales acele atributiuni care poate nu reprezinta sarcinile obisnuite de serviciu, eventual chiar in afara programului) faci pentru tine si pentru nimeni altcineva, atunci te asigur ca peste 5 ani vei avea un salariu mult mai mare si vei face mult mai putine ore suplimentare si vei indeplini mult mai putine sarcini din afara fisei postului.
Asadar intrebarea pe care ar trebui sa ti-o adresezi nu este Unde ma vad peste 5 ani? ci Unde vreau sa fiu peste 5 ani?. Iar daca vrei sa te vezi muncind mai putin, pe bani mai multi si cu mult mai multa placere, atunci inceteaza imediat cu vaicareala si schimba-ti atitudinea: fii constient ca tot ce faci, faci pentru tine.
Poate faci ore suplimentare, dar dobandesti experienta mai multa. Poate iti depasesti atributiunile din fisa postului, dar inveti lucruri noi. Poate ca nu esti sau nu te simti apreciat, dar iti sporesti cunostintele profesionale si te pregatesti pentru jobul de succes unde vei fi nu doar apreciat, ci si mai bine platit.
Asadar, cand te intreaba cineva data viitoare la interviu unde te vezi peste 5 ani, zambeste-i si raspunde-i candid: peste 5 ani voi avea un job de succes (acesta ar putea fi chiar propria ta afacere, dar nu trebuie sa mentionezi asta la interviu), unde voi fi mult mai bine platit decat acum, unde voi fi apreciat, unde colegii ma vor stima, unde voi zambi nu doar in zilele de avans si de salariu, ci in fiecare zi, fie luni, fie joi, caci zilnic voi merge cu placere la serviciu.
Succes 
La un interviu am raspuns : “Universitatea de Arte Frumoase din Berlin, sectia fotografie”, au refuzat sa ma mai angajeze motivand ca vor un om stabil, dornic sa exceleze in acel domeniu…cu ce ii incurca pe ei “pasiunea” mea pentru fotografie ? si dorinta de a urma o formare profesionala in strainatate peste 5 ani ? in o astfel de perioada se pot intampla multe…poate ma razgandeam si plecam pe luna! Incepem sa avem parte de un nou fenomen in Romania; “angajatul din HR”, e musai sa ii dedicam un articol.
ce idioti (scuzati expresia), deci pentru ei un om care stie exact ce vrea sa faca in viata este un om instabil
multumesc de sugestie, cu siguranta ca voi dedica un articol “angajatului din HR”
Intrebarea e cu adevarat tare.
La toate interviurile pentru a angaja oameni o pun si de cele mai multe ori raspunsul, daca e, este ceva vag.
In timp am vazut ca acei care au o idee clara despre ce doresc sa faca sunt mai productivi si progreseaza mult mai repede.
Cei care “traiesc de pe azi pe miine” ies repede din joc pentru ca nu sunt motivati din interior…iar daca cineva nu e motivat de ceva din interior e foarte greu sa fie motivat.
intrebarea de la interviuri ‘unde va vedeti peste 5 ani?’ este extrem de stupida- oare asta o fi un indiciu despre patronii in chestiune?!–adica cei care stiu sunt mai productivi, motivati?! cum poti sa stii unde vei fi peste 5 ani cand nu stii unde vei fi peste 3 luni?! exemplificare: dupa 21 ani de munca intr-o firma te gandesti ca vei apuca si pensia -tot la acea firma-dar ..te trezesti la 45 ani ca pleci in somaj! unde te vezi peste 5 ani?! prostii imprumutate!
@mona
pe angajator nu il intereseaza unde vei fi efectiv peste 5 ani (daca il interesa asta, consulta un oracol sau o ghicitoare) ci care sunt planurile tale si, mai ales, care este viziunea ta…
Da un angajator vrea sa stie cum gandesti, cum iti imbunatatesti nivelul cunostintelor, cum ai de gand sa ajungi acolo unde ti-ai propus, vrea sa se asigure ca nu vei ramane un “robotel” mediocru in timp ce vremurile se schimba, stiinta evolueaza s.a.m.d., iar rezultatul final ? ti se spune la revedere pentru ca daca vrei sa pleci la Berlin la o facultate/specializare etc ? sau Franta ? Si in vei lasa pe ei cu ochii in soare apucandu-se sa caute iar om pentru post. Asa ca da ! Aceasta intrebare este si ramane imprumutata atata timp cat romanul de dincolo de partea biroului ocupata de intervievat nu ii intelege sensul, si te considera un pericol. After all, computers crash, people die, relationships fall apart, the best we can do is breath and reboot.
da-mi voie sa te contrazic! eh! romanul! vei spune! pe angajator nu-l intereseaza nici ce gandesti nici ce viziune-viziuni- ai!ca sa vezi, romanul nu-i intelege sensul! extraordinar! se pare ca nu ai cine stie ce mare experienta in campia muncii! la teorii sa stii ca se pricepe tot romanul!mai putin cu practica!lasa stiinta care evolueaza, lasa vrmurile care se schimba! un singur lucru nu se schimba-poate peste 1000 ani-mentalitatea PATRONULUI ROMAN!ocupa-te putin si de subiectul acesta!
@ iulian ok
@mona mentalitatea patronului roman are exact aceeasi dinamica pe care o are mentalitatea angajatului roman sau somerului roman sau politicianului roman… it doesnt fuckin change soon enough
@mona am 7 ani in campul muncii, cei drept sunt destul de tanar, dar am lucrat pentru Ionescu, “pesedist” membru CNSAS, si am colaborat un pic si cu oameni ca Gelu Voiculescu si Patachin asa ca nu imi spune de mentalitatea patronului, cateva aspecte le ai punctate la rubrica GUEST aici pe blog articolul “CUM SA NU FII UN BUN ANTREPRENOR” parca… si am avut si ocazia fericita sa cunosc si managerul unei firme; patronul, de fapt investitorul fiind cineva din alta tara; cu care am lucrat foarte frumos si mi-a aratat ce inseamna sa fii “profesionist” si corect cu angajatii… si am fost si eu la interviuri unde mi s-a refuzat postul de la obraz pentru ca am mentionat in CV ca voi fi in Berlin la facultate in urmatorii 5ani. Iar daca tii neaparat pe langa mentalitatea patronului roman a mai aparut si mentalitatea HR-istului, care incepe sa devina o boala, refuzand angajati de la sine putere, purtandu-se de parca acea firma in care lucreaza le apartine, si un mic exemplu, un amic la un interviu declarand ca stie 3 limbi straine germana franceza si italiana(avansat, experienta si alte calitati corespunzatoare postului),cerand minim 2200 ron a fost intrebat retoric : “Tu chiar crezi ca meriti acesti bani” ?? Cica tipa la considerat un ingamfat si plin de sine! Lucru pe care il patesc si eu… pe langa faptul ca la vreo 3-4 interviuri am asteptat 30 de minute fata de ora stabilita sa se deranjeze intervievatorul si sa vina la intalnirea programata.
In concluzie ? NU mentalitate patron/manager/intervievator/HR-ist/femeie de serviciu, ci lipsa celor 7 ani de acasa si unui pic de minte a multora…
Succes pe mai departe.
Cu adevarat funny este ca fiecare isi da cel mai mult cu parerea despre ceea ce nu stie.
Caz concret: toti angajatii isi dau cu parerea despre angajator si iar angajatorul despre angajati.
Angajatii zic: seful e rau, ne bani putini, ne pune sa muncim.
Seful spune: astia nu muncesc deloc, uite mai vor si marire de salariu.
Paradoxal dar ambii au dreptate : am jucat in ambele echipe deci stiu ce spun.
Explicatia este, parerea mea, ca la baza acestei antiteze sta interesul fiecaruia sau mai bine spus egoismul pur uman.
Ca sa disecam un pic.
) , poate pleca oricind chiar dar e vital pt un proiect (caz in care se poate lasa cu santajarea angajatorului 
)
Angajatul :
plusuri: are un salariu fix (putini sunt platiti la performanta), are program fix (la 5-6 iese pe usa si isi inchide telefonul), are statul de parte lui (desi statul e marele scamator
minusuri: poate fi dat afara oricind, trebuie sa face ce i se spune
Angajator:
) dar tu ramii cu problema si cu lipsa de oameni. Majoritatea celor care au o afacere sunt pur si simplu distrusi de munca peste program, mincarea la ore anapoda si o viata cam obositoare – desi poate ca nu pare la prima vedere.
plusuri: venituri (teoretic) proportionale cu cit muncesti.
minusuri: te f**e statul cu impozite (pe profit, pe salarii, pe mediu, pe asigurari sociale, pe protectia muncii, pe ..etc – v-am spus ca statul e marele scamator, nu?), tu esti unul angajatii sunt mai multi si au mai mult timp sa se gideasca cum sa te pacaleasca (macar sa obtina un avantaj)
deci constant esti pe picior de lupta cu ei, ai clienti pt care obrazul tau e in joc. Daca un proiect nu e ok angajatul pleaca (sa nenoroceasca pe altul
Ca o concluzie, fiecare se duce spre ce e atras.
Angajatul tipic nu isi va fonda o companie in veci preferind tot timpul sa lucreze pe undeva iar cel care are inclinatii de antreprenor isi va deschide o afacer caci nu suporta mult timp sa fie angajat.
Deci? Pe tine ce te atrage?
“Interesul” sau “egoismul” dar nu cel pur uman, ar putea fi catalogat mai bine drept MOTIVATIE.
Iar cu adevarat funny e cum discutia incepe sa genereze si fiecare sa inceapa sa isi judece “aproapele”.
Te rog nu victimiza angajatorul. Succes.
Multumesc foarte frumos pentru ajutor si sa stii ca mi-ai fost de mare folos. O zi buna
Laurentiu, succes
Cum ne spunea noua o profa la masterul de resurse umane: Adevaratii recrutori de HR nu pun niciodata aceasta intrebare. Sa inteleg ca multi dintre cei care recruteaza habar n-au despre ce inseamna un interviu?
http://cutiadeceai.blogspot.com/2011/10/unde-te-vezi-peste-5-ani.html