Criza n-a lovit inca destul – partea II
Scriam aici ce inseamna (inca) atitudinea angajatului fata de companie, in anumite situatii, in pofida situatiei destul de neplacute in care se afla economia. Subliniez din nou ca nu militez pentru o sclavagizare a relatiilor de munca, dar consider ca, totusi, criza economica si mai ales cea a locurilor de munca, trebuia sa responsabilizeze intr-o masura mai mare angajatii.
Dar voi scrie azi despre atitudinea unor angajati fata de clienti, nu fata de companie. Am fost ieri sa negociez inchirierea unui spatiu logistic, de fapt trebuiau doar finalizate anumite detalii, deoarece depozitul respectiv corespundea cerintelor noastre si ne convenea si pretul.
Dar am fi dorit ca spatiului respectiv sa i se aduca o imbunatatire minora (dar foarte importanta pentru un spatiu cu astfel de destinatie).
Si atunci m-a surprins domnita cu functie pretentioasa, spunand ca ei (compania, adeca) nu prea sunt dispusi sa faca o asemenea investitie. Am spus ca nu este nici o problema, vom face noi modificarea (cu acordul lor), dar ar fi frumos sa ne ofere ceva in schimb (discount, gratie etc), dar nici de asta nu prea a vrut sa auda. M-a surpins reactia si pozitia inflexibila, tipica “imobiliaristilor” de acum 2-3 ani, cand ei dictau regulile si m-a surprins mai ales avand in vedere circumstantele:
vizitand platforma logistica de 2-3 ori in ultimele saptamani/luni, am constatat ca aveau disponibile mai multe spatii, recent au pierdut un client important, iar spatiul care ne interesa pe noi era evident liber de cel putin cateva luni bune (minim 6, dar poate chiar 12 sau mai multe). In plus, aceasta imbunatatire ar fi insemnat ca pe viitor puteau inchiria spatiul respectiv cu cel putin 50 de eurocenti mai mult pe metru patrat.
Am explicat si am subliniat aceste lucruri (observati va rog ca am prezentat avantajele pe care le vor avea ei) si totusi, domnita (care avea o functie destul de importanta, cu o denumire pompoasa) incerca sa trateze problema de parca eram in 2007 si afara mai asteptau cel putin 3 clienti interesati de acel spatiu.
Ei bine, in acest context incep sa fiu ingrijorat de semnele unei reveniri economice, deoarece asemenea atitudini inca nu au apucat sa dispara, diletantii si incompetentii care au ajuns in pozitii bunicele datorita conjuncturilor favorabile inca nu au apucat sa se cearna (toti), iar firmele care au crescut si au ajuns mari datorita inertiei (crestea economia si cifra de afaceri, aproape indiferent ce faceai) si nu datorita competitivitatii, inca nu s-au adaptat toate.
Iaca, asadar, de ce nu este nici o tragedie daca se mai prelungeste oleaca recesiunea asta, dar cu conditia sa loveasca acolo unde trebuie: in mentalitatea unora!
Succes 
5 Comentarii la “Criza n-a lovit inca destul – partea II”
Lasa un comentariu
Asa am sperat si eu. Ca vine criza si angajatii vor deveni mult mai atenti, mai constiinciosi, mai dornici sa faca treaba pentru a-si pastra locul de munca sau pentru a reusi sa isi mai mareasca putin veniturile. Din pacate atitudinea pe care o vad e una de delasare, deznadejde, lipsa de initiativa si de implicare. Foarte ciudat, dar frica de pierdere a locului de munca nu pare foarte puternica. Asta probabil ca asa e la noi. Nu suntem un popor care sa munceasca sa iasa din “the dip” ci mai degraba mergem pe ideea “apa trece, pietrele raman” sau mai celebrul “o fi ea cumva”.
da, cred că autenticul “las’ că merge ş-aşa” a făcut mai mult rău acestei ţări decât turcii şi tătarii la un loc…
Da, mă lovesc aproape zilnic de astfel de oameni… Unii sunt pur și simplu inconștienți, atât angajații care nu realizează că pot zbura extrem de ușor, cât și managerii care nu realizează că singurii care pot să-i scoată din situația în care se află sunt clientii.
Sfatul meu: vote with your wallet! (adică, sper că în final n-ați închiriat acolo).
@Ovidiu,
yep, sad but true…
Da, ma lovesc aproape zilnic de astfel de oameni