Despre spiritualitate, credinţă, religie şi biserică
Voi începe spunând pe şleau că nu dau doi bani pe religii şi biserici (oricare ar fi acelea). Sunt invenţii diabolice (sau umane, în cel mai fericit caz), menite să ţină oamenii în frâu, lănţuiţi în întuneric de lanţurile intolerante ale obscurantismului.
Nu voi spune nimic despre deja banalele şi evidentele argumente legate de metodele sângeroase ale bisericilor (decimarea indienilor din America de Sud, inchiziţia din Europa, pogromul evreilor şi musulmanilor, războaiele duse în numele lui Dumnezeu şamd) şi de folosirea religiilor de către caste pentru a controla mulţimile.
Vreau să vorbesc despre credinţă şi spiritualitate, lucruri mult mai de preţ decât cele de mai sus, dar care adesea se confundă în minţile înguste ale făţarnicilor practicanţi religioşi.
Provin din ceea ce numesc ecumenism la pătrat, tata fiind botezat greco-catolic (ulterior convertit forţat la ortodoxie de comunişti şi ortodocşi), mama reformată, eu şi fratele mai mare am fost botezaţi ortodocşi, dar în copilărie am frecventat biserica romano-catolică, fratele meu mai mic botezat la reformaţi, soţia mea este ortodoxă, iar copilul nostru a fost botezat la biserica reformată. Now beat that! 
Este inutil deci să menţionez că prietenii şi rudele, atât de sânge, cât şi prin alianţă, provin din toate aceste patru religii importante (cel puţin în Ardeal).
Aşadar, orice fel de discuţii contradictorii pe teme religioase (ca de exemplu care ar fi mai bună) mi se par sterile şi mă lasă rece, deoarece am învăţat de timpuriu că spiritualitatea şi credinţa nu au nici cea mai vagă legătură cu religia sau biserica, iar din experienţele de viaţă am învăţat că nici calităţile umane nu par să depindă de apartenenţa religioasă. Am întâlnit oameni buni şi mai puţini buni din toate religiile cu care am avut de-a face. Şi precum se vede am avut de-a face îndeaproape cu câteva 
.
Nu pot să afirm cu tărie că aş crede în(tr-un) Dumnezeu, însă pot să spun că cred. Pur şi simplu. Cred. Iar spiritualitatea o consider o călătorie, nu o destinaţie, pe tot parcursul vieţii învăţând şi simţind mereu ceva nou.
Închei citându-l (cu aproximaţie, din memorie) pe Dan Puric, un om credincios în adevăratul sens al cuvântului, pe care îl respect din suflet:
“Nu sănătatea este cea mai importantă, ci credinţa. Dacă ai credinţă, ai sănătate şi nu numai.”
Paşte fericit! 
La mine in familie e asa : eu sunt ortodox, sotia e catolica iar cei doi copii i-am botezat catolici. Apropos de Paste, ne bucuram cand Pastele Catolic si cel Ortodox nu cad in acceasi zi, ca anul acesta pentru ca ne sarbatorim de doua ori. Chiar nu conteaza religia, atata timp cat exista toleranta si intelegere
oh, da, de cele mai multe ori sărbătorim de două ori paştele, un mic avantaj al diversităţii
şi da, nu contează religia…
pe principiul ”crede si nu cerceta”. =)
Excelent articol. Desi nu am in familie decat ortodocsi, am exact aceeasi parere ca si tine. Evident, cand o exprim public sunt multi care se oripileaza. Din pacate ei vad in institutia bisercii si in preoti o sacralitate care, in mod evident, nu exista. Sunt doar grupuri de interese ce folosesc credinta, spiritualitatea, slabiciunile sau bunul simt al oamenilor.
Bine, mai sunt si cei la care totul e de forma, instinct de turma. Nu are rost sa mai amintesc de cei care baga la cruci ca la concurs cand trec pe langa biserici, dar in prima intersectie se injura sau sar la bataie pentru o prostie.
Asa ca, sa ne bucuram de aceste zile alaturi de cei dragi, sa fim mai buni, mai cu bun simt, mai toleranti si dupa aceste zile mai harnici si mai inventivi.
@Adi Pica
mulţumesc
şi ce mi-a plăcut aia cu “bagă la cruci ca la concurs…”
mi-am adus aminte de cei care îşi atărnă câte 10 iconiţe în parbriz
“lănţuiţi în întuneric de lanţurile intolerante ale obscurantismului”
Asta e tare! Un 1984 religios.
Claudiu, era tare daca botezai un copil catolic si unul ortodox. Si sa te trezesti cu ei peste 20 de ani intoleranti:)))
doar un lucru am de spus lumea se rataceste mult lumea vb ce nu simte ce nu cunoaste se intreaba lumea din ce in cel mai mult exista oare dumnezeu? odata un faraon o reusit sa stapaneasca tot pamantul avea totul aur putere tot pana o dat de o boala incurabila stia ca vine vremea el era deja la stramtorare nu stia ce sa faca unde o sa ajunga in rai in iad oare unde in somn avuse un vis ca sa porunceasca slujnicilor sa i faca un sicriu de lemn si in sicriu doua crepaturi pe unde sa aibe mainile scoase afara ca sa vada lumea cu ce bogatie are el sa se duca depe pamant
deasta spun si eu cereti credinta din tot sufletul si toata inima voastra fara indoiala fara vreo infranare credetima va rog ca va veti renaste de la moarte la viata
Iar tu fiind cine, de ar trebui sa te credem? Pe ce baza, doar asa, ca ne rogi tu?