Sincer, sunt sătul de discuţiile din categoria “înainte era mai bine”. Iar acum, de când cu problemele generalizate şi acutizate ale ţării şi ale societăţii, acestea încep să revină cu obstinaţie, încât aproape că nu mai pot citi un blog sau un forum fără să dau peste o ciondăneală virtuală între câte un nostalgic şi câte un corporatist postdecembrist.
Ca să fie clar şi să nu se obosească să citească tot articolul persoanele care poate se simt ofensate, voi preciza din start opinia mea: nu, nu era mai bine înainte.
Din simplul motiv că dacă în ’89 nu ar fi fost răsturnat guvernul comunist, probabil că îmi petreceam mult timp prin beciurile securităţii (eu fiind genul care cu câteva luni înainte de revoluţie mi-am ars carnetul de utecist în parcul din cartier şi am pus pariu cu un coleg de clasă că într-un an Ceauşescu pică – s-a întâmplat după 3 luni).
Şi vă rog să nu mă luaţi cu eternul (şi eronatul) argument că vai doamne cât a construit Ceauşescu şi că după el nu s-a mai construit. Nu comparaţi ce a făcut comunismul în 45 de ani cu ce n-am făcut noi în 20 de ani. Ceea ce am avut până acum din 90 încoace nu se poate numi nici capitalism real, nici democraţie autentică.
Gândiţi-vă simplu: în 1945 toată Europa era la pământ, la propriu şi la figurat. Iar în 1990 toate (!!!) statele care după 45 au “îmbrăţişat” comunismul erau în pragul sărăciei, cu sârmă ghimpată la graniţe, cu poliţie politică folosită împotriva cetăţenilor, cu cartele de mâncare, cu cenzură şamd, în timp ce în 1990 toate (!!!) statele care după 1945 au rămas sub influenţa capitalismului de sorginte anglo-saxonă se bucurau de o reală prosperitate, cu libertate de exprimare şi de călătorie oriunde în lume.
Sunt de acord că s-au construit fabrici, uzine, drumuri, hidrocentrale, combinate (nu discutăm de eficienţă şi productivitate aici), şcoli, spitale etc în România comunistă, dar vreţi să spuneţi că în Austria, Germania, Anglia sau alte state capitalist-democratice din acea perioadă nu s-au construit?!
Capitalismul e putred? Societatea de consum (cine naiba vă pune să vă uitaţi la reclame, talkshowuri de rahat şi telenovele?) e omniprezentă şi distructivă? No problem! China airlines are promoţii pentru bilete de avion one-way către Coreea de Nord, cui i-e dor şi-i place. Problema e că acolo nu doar că nu mi-aţi putea citi blogul, dar dacă aţi reuşi, probabil aţi face nişte ani de puşcărie pentru asta!
Ok, să nu cădem în cealaltă extremă şi să ridicăm în slăvi sistemul actual din România şi din occident, care are multe lacune şi metehne, de care mă voi ocupa în alte articole, dar deocamdată este singurul sistem cât de cât valid dpdv social, politic, economic, cultural.
Şi să nu uităm cât de mult a distrus comunismul mentalitatea oamenilor, care au ajuns să considere că avutul obştesc e bun comun ce poate fi însuşit de oricine (furtul din intreprinderi şi de pe câmpii devenind sport naţional înainte de 89) şi că oricine are o problemă, este de datoria statului să o rezolve, merci Arhi că nu trebuie să mai expun şi eu argumentele aici
Una peste alta, oricât de corupţi ar fi politicienii de azi şi oricât de strâmb sistemul economic, încă nu am cunoscut niciun om care vrând să facă ceva şi zbătându-se pentru asta să nu reuşească (înlocuind, desigur, orele petrecute în faţa televizorului cu ceva instructiv şi constructiv).
Succes
Foarte bine spus. Sa nu disperam. Sa nu ne panicam. Trebuie doar sa ne reobișnuim sa muncim mai mult. Trebuie sa ne obisnuim sa fim mai economi, mai cumpatati. Si daca totusi banii sunt prea putini, lasati TV-ul si faceti ceva constructiv.
[...] This post was mentioned on Twitter by Stefan Murgeanu and Claudiu Ciobanu, Carmen Dey®. Carmen Dey® said: RT @stmurgeanu: pe blog: băh, chiar era mai bine înainte?!?! http://bit.ly/bKxepP [...]
Absolut corect articolul. Din păcate cei care spun că înainte era mai bine au dreptate, din punctul lor de vedere, desigur.
Aveau unde să stea, aveau ce mânca, singura lor grijă era să stea la cozi. Nu sunt pregătiți să reziste (nici ca pregătire, nici psihic) societății în care trăim acum.
Iar argumentul ăsta cu “libertatea” nu se aplică. Cât la sută din populație gândește și are ceva de spus? Înainte li se spunea “muncește și nu gândi”, acum li se spune “consumă ce-ți dau eu la TV și nu gândi”. Care-i diferența?
Departe de mine să fiu nostalgic (oricum, ar fi greu, n-am prins decât 8 ani și ceva de comunism
), dar pot să-i înțeleg.
Ar trebui muuuultă educație (sau coaching
) pentru a-i schimba. Dar sunt prea mulți, iar pentru majoritatea e prea târziu.
@Ovidiu
nu e vorba doar de libertatea de a spune ce gândeşti, e vorba şi de libertatea de mişcare, a cărei îngrădire o resimţeau mai mulţi…
în rest, şi eu îi pot înţelege, dar nu pot fi de acord cu ei
@Stefan, nu știu ce să zic… când mă uit la câți dintre români nu calcă în viața lor decât în 5-6 locuri, parcă nu cred că resimțeau atât de mulți îngrădirea libertății de mișcare. Doar ieșitul afară din țară era o problemă gravă… Ce procent din cei care erau majori în ’89 călătoresc acum frecvent (pentru că ei sunt cei care erau penalizați de comunism) ?
Și da, evident că nici eu nu sunt de acord cu nostalgicii…
păi vreo 2-3 milioane sigur (vezi nrul românilor ce trăiesc în italia, spania, franţa etc)
dar într-adevăr, poate nu f mulţi, dar cu siguranţă că erau mai mulţi cei care ar fi vrut să călătorească în afara ţării decât cei care doreau să se exprime liber şi aveau ceva mai mult de spus decât vreun banc cu bulă…
Citez din epoca în care din nefericire mi-am petrecut o mare parte din viaţă: să coste oricât dar să se găsească (benzină, carne, brânză, cărţi, apă caldă, căldură, cafea, bun simţ, ciocolată, curăţenie, cafea) Le-am amestecat anume. Totul lipsea, totul se găsea la shop, ei nu chiar totul, Şi NU, nu a fost mai bine, vorbesc în cunoştinţă de cauză, chiar dacă strict conjunctural nu mi-a lipsit mare lucru.
se mai uita cineva la TV?
)
@irongates cam corect
@David nu ştiu, eu nu
exact asa simt si eu… sa ii fufu de tampiti… dar am impresia ca aia chiar au nevoie sa fie condusi de un tiran…. sa li se dea cu portie viata…sa nu munceasca nimic, si sa se poata plange.
Si aia care zic “vai ce multe au fost facute in perioada comunista”… le spun:” vai ce multe a facut si Hitler”…foarte multe… esti sigur ca ai nevoie de asa ceva?…normal ca fac multe … sa inteleg ca meseria de “sclav” li se potriveste cel mai bine!