Aroganta succesului
Am întâlnit această expresie, aroganţa succesului, în cartea lui Spencer Johnson, Cine mi-a luat caşcavalul? (Who moved my cheese?).
Nu se referă la ce te-ar duce gândul prima dată, la cum unii oameni încep să umble cu nasul pe sus când simt primele adieri ale succesului material în portofele. (Eu am trecut prin acest tip de aroganţă şi nu îmi mai doresc, mi-am învăţat lecţia. Dar nu despre asta e vorba acum.)
Se referă mai degrabă şi de fapt la atitudinea de blazare şi autosuficienţă distructivă pe care o manifestă oamenii când ating un anumit prag al realizării şi, mai ales, al siguranţei în carieră (despre această iluzorie siguranţă am scris aici).
Este acel moment în care tot ce primesc li se pare că li se cuvine a priori, iar cea mai mică schimbare sau nerespectare a unui anumit tipar pare a fi o mare nedreptate.
Aceştia sunt oamenii care spun “Cum?! Nu ni s-a mărit salariul? Nu primim primă de crăciun? Păi am muncit de mi-au sărit capacele.” deşi firma la care lucrează este în pierdere de la începutul crizei financiare.
Să ne înţelegem bine: eu sunt de acord că întotdeauna trebuie să primeşti după merit şi competenţe. Dar, pe de altă parte, întotdeauna trebuie să vezi imaginea în ansamblu, iar când vezi că se produc schimbări în jurul tău (în viaţă, la job etc), fii pregătit să faci şi tu o schimbare şi nu aştepta ca lucrurile să se întâmple la fel, în continuare, doar pentru că meriţi.
Succes! 
Hihihi, ce elegant ai punctat blestemul suprem al zilelor noastre: “eu merit, mie mi se cuvine !”
Este o intrebare retorica, pentru ca chiar nu stim cum am ramas fara el. Trebuie sa avem o educatie financiara ridicata pentru a avea grija de economiile nostre.
Am citit cartea…
Mai bine previi dacat sa combati…