Acesta nu este un advertorial. Sunt doar opiniile mele.
—————————————-
Da, mi-a luat câteva luni să mă decid, dar până la urmă mi-a fost foarte clar că orice alt smartphone nu este decât o glumă proastă și o copie (în cel mai fericit caz) jalnică față de iPhone.
Știu că vor fi reacții și comentarii, știu că fiecare va sări să își apere propria marcă de smartphone pe care o folosește, singura mea remarcă este că am încercat toate modelele din TOP 10 (deoarece multe le-am avut în teste de la agenții sau firme o să mă feresc să dau nume, dar le-am testat pe cele mai cunoscute), însă la niciunul senzația nici măcar nu se apropie de ce înseamnă un iPhone.
Iar dacă vorbim de nevoile pe care le are dpdv mobilitate și conectivitate un om relativ activ în online / Social Media, atunci cu atât mai mult (more…)
Toți suntem rotițe mai mici sau mai mari într-un uriaș angrenaj. ![]()
Pentru că majoritatea deciziilor pe care le-am luat în ultimii ani s-au dovedit a fi de bun augur și și-au dovedit în timp valoarea, am mai luat o decizie:
nu mai accept pe blog comentarii ce conțin afirmații gratuite ori sunt nefondate, neargumentate, cârcotașe (doar de dragul cârcotelii), negativiste (doar de dragul defulării), jignitoare (faptul că-mi spui că sunt incult, gras, sărac etc NU este un argument) și altele asemenea.
Așa cum nici în casa mea nu te-aș primi cu asemenea manifestări, nu te primesc nici pe blog. Deci nu te obosi, toate comentariile de acest gen îți vor ajunge direct la gunoi, unde le este locul.
Pur și simplu nu am de gând să pierd timp și energie cu astfel de comentarii și cu astfel de oameni.
Dacă ai o problemă (more…)
Știu că voi părea maniac dacă mai scriu un articol din ciclul #FuckTV, însă recent s-a petrecut un eveniment care îmi dă speranțe că mai există șanse și că circumvoluțiunile oamenilor nu vor fi complet aplatizate de imbecilitățile difuzate la televizor.
Eram la cocktail-dinner-ul dinaintea How to Web, beam, socializam, învățam, iar la un moment dat m-am nimerit la o masă cu 4 alte persoane. Întâmplător a venit vorba de nu știu ce reclamă, iar eu am spus (more…)
Soooo, cine mai vine la BAHA Party pe 17 decembrie?!
Acum 7 ani BAHA insemna o petrecere la bloc.
In decembrie 2011, BAHA Party inseamna: 1500 oameni, open bar all-you-can-drink, 2 tipuri de muzica, dar mai ales peste 1500 de poze de taguit, multe sute de litri de lichid “consumabil responsabil”.
.:: BAHA 2011. INDUSTRIALIZE! ::..
BAHA, cea mai indragita petrecere cu circuit inchis, all you can drink, are loc de data aceasta intr-o hala industriala “virgina de petreceri” si imbina in premiera clasicul sunet BAHA, in zona “Warehouse”, cu muzica funky fresh – manevrata de (more…)
Are un prieten de inchiriat o ”garsoniera, pe termen lung, mobilata, utilata, aer conditionat, internet, zona cringasi, linga metrou, (centrala telefonica) et. 1.
profilul ideal: persoana foarte ocupata, nefumatoare. ofer si pretind seriozitate. nu ofer comision intermediarilor. Tel: 0765 396434”
Pe bune! Multumesc.
Cum va arăta viața ta peste 10 ani dacă lucrurile vor sta la fel ca acum?
(mă refer dpdv profesional și financiar, dar poate nu numai)
Te-ai întrebat vreodată cum va arăta viața ta peste 10 ani dacă vei continua să faci ce faci acum, să faci cum faci acum?
Interesant este că 95% dintre oameni își imaginează, cred, speră că peste 10 ani viața lor va arăta mai bine, deși ei continuă să facă la nesfârșit același lucru, în același fel. Nu pare ilogic?
Am un prieten bun, care de mult timp a vrut să (more…)
Descoperit la timp, cancerul la copii se poate vindeca!
Chiar dacă nu ești părinte și poate nu înțelegi ce înseamnă sau ce poate să însemne acest lucru, sunt sigur că intuiești. Poți și tu pune umărul la răspândirea ideii (blog, facebook, twitter etc) pe care o susține campania Zâmbet pentru viitor.
Părinții trebuie să fie conștienți, informați și responsabili, iar noi putem contribui la asta. Mulțumesc!
(more…)
Pentru că e luni, pentru că ne așteaptă o săptămână fantastică, pentru că o lună deosebit de productivă avem în față și pentru că în curând pășim într-un an nou ce se va dovedi a fi absolut excepțional, vă prezint motivaționalul de luni (via Inspirational Quotes Blog):
| « Want to learn to eat a lot?Here it is:Eat a little.That way,you will be around long enough to eat a lot. » Tony Robbins |