Autor: Semanticus (twitter, blog)

———————————————

Ori Brafman, Rod A. Beckstrom- Steaua de mare și păianjenul-Puterea de neoprit a organizațiilor fără lider, București, Editura All, 2010

Urmăresc, de mai mult de un an, diverși blogări, în timp am reușit să găsesc câteva elemente de reper, modul lor de a se afirma, de a genera proiecte cu ecou, brandul personal, preferințele pentru anumite domenii. Interesanți sunt și cei din provincie sau cei care încearcă să genereze proiecte, rețele cu blogări din alte orașe. Dacă este vorba doar de un simplu eveniment sau de un proiect de durată problema constantă rămâne cum să sporești eficiența unei rețele foarte descentralizate, în condițiile în care proiectul îți cere să ai o minimă organizare, să generezi elemente de substanță și să  genereze un impact măsurabil.

Metode și strategii pentru a asigura această eficiență sunt destule, unele sunt, hai să le spunem, generale, structurale, axate pe respectare unor pași iar altele se plasează la polul opus, sunt pur și simplu centrate pe o personalitate, pe un blogăr cu renume, un om care atrage, are carismă, reprezintă ceva de mai mult timp pentru o comunitate din online sau din offline.

Sigur că, cele două categorii prezentate mai sus sunt pur teoretice, în realitate avem o combinație. Astfel avem blogări care ajung să folosească foarte bine ambele categorii de strategii.

Există însă și un al doilea nivel al acestor blogări, adică, dintre cei care reușesc să ajungă în top, care aplică bine un spectru larg de strategii, unii chiar ajung să devină antreprenori, se selectează un grup care chiar mai fac un pas. Un pas mare, cred eu. Pasul de fapt este o idee sugerată de cartea scrisă de Ori Brafman, Rod A. Beckstrom, și se referă la cei care reușesc să sporească valoarea rețelei sau comunității cu care intră în contact.

Sunt multe idei valoroase în această carte, însă cea enunțată mai sus mi se pare că oferă și o direcție dar și un obiectiv pentru un blogăr. Cartea tratează de fapt tema noului mediu de afaceri în care organizațiile descentralizate contează din ce în ce mai mult. Pornind de la această teamă, a trecerii de la sisteme ierarhice corporatiste la organizații ”stea de mare”, autorii explică succesul unor proiecte ca Wikipedia, Craiglist și Skype dar și ce implică această evoluție pentru indivizi, pentru cei implicați în asemenea proiecte.

Astfel sunt identificate 5 elemente de bază sau ”picioare ale organizației-stea de mare” care ar trebui înțelese și urmărite, cred eu, foarte utile nu doar în sfera clasică a afacerilor ci și când încercăm să inițiem ceva în mediul online sau în blogosferă.

Primul picior îl constituie cercurile, o comunitatea descentralizată este compusă din cercuri. Aceaste structuri, cât timp a dominat mediul offline, erau supuse unor reguli foarte stricte de acces. În momentul apariției mediului virtual, structurile de cercuri ridică alte probleme. Ele pot fi din ce în ce mai mari și, lucru care ridică destule probleme de adaptare, au o diversitatea sporită.

Al doilea picior îl reprezintă catalizatorul, adică acel tip nou de lider care pune în mișcare organizația, cercul, grupul, și care după accea cedează poziția de lider. Autorii observă că acest transfer de responsabilitate de la lider la organizație este pasul prin care se asigură perpetuarea cercurilor și multiplicarea lor.

Al treilea picior îl constituie ideologia. Sentimentul de apartenență și loialitate față de o organizație se bazează pe diverși factori, printre care și ideologia. Unele organizații au o combinație de factori motivaționali prin care indivizii intră în relații de durată, dar specificul organizațiilor descentralizate este această monospecializare pe dimensiunea ideologică. Acest concept trebuie însă înțeles în sens larg, nu doar politic. De la grupul alcoolicilor anonimi până la cele ecologiste, profesionale etc liantul rămâne cel ideologic.

Al patrulea picior este existența unei rețele. Orice organizație descentralizată  se lansează, se dezvoltă, folosind o rețea existentă. Să luăm de exemplu grupul de persoane cu conturi din Google, pe baza acestora se pot genera mai ușor Cercurile Google.

Al cincilea picior este activistul, acesta fiind de fapt cel care va continua munca celui numit catalizator. Acesta din urmă este carismatic, activistul este însă omul care trebuie să lucreze full-time într-o organizație descentralizată și la un alt nivel de profunzime. El este comunicatorul în acțiune permanentă.

Închei cu o sugestie de reflecție și analiză pornind de la prezentarea celor ”5 picioare” ale stelei de mare. Vă sugerez să încercați să identificați și să comparați două fenomene folosind grila de mai sus. Încercați să identificați ce ”picioare” sunt prezente  și ce ”picioare” au lipsit din cadrul protestelor din luna ianuarie  și proiectul ”Împreună 2012 (http://www.facebook.com/impreuna2012 )”. Protestele au fost o combinație de offline și online, în timp ce proiectul ”Împreună 2012” este online. Așa sunt convins că veți înțelege mai ușor cum pot fi generate organizații-stea care se pot multiplica și deveni relevante, care pot schimba ceva.

Nu sunt articole asemanatoare

Autor: Semanticus (twitter, blog)

———————————————

Guy Benveniste -Mastering The Politics of Planning- Crafting Credibile Plans and Policies That Make a Difference, Jossey-Bass Publishers, San Francisco, 1989, 309 p.

Cu acest articol voi ieși puțin din cursul obișnuit al prezentărilor de carte de până acum, nu mă îndepărtez prea mult, veți vedea. Încerc doar să răspund unor tendințe pe care le observ la capitolul concursuri în blogosferă.

Din ce observ aș putea spune că avem cam două grupuri de contribuții la concursuri. Primul grup, cel de începători, care răspund cerințelor din regulamentul concursului cu o contribuție simplă, fără pregătiri sau continuări deosebite și care au o durată scurtă de viață. Al doilea grup, cel experimentat, conține contribuții care, pe lângă substanță, au și o fază de pregătire, evoluează pe un termen de timp mai lung și atinge un grup-țintă mai mare. În acest ultim caz avem contribuții care răspund nu doar la cerințele formale din regulament ci și la cele strategice ale campaniei care susține concursul. În mod concret, se premiază aceste ultime contribuții care atrag, implică și mobilizează și pe alții. Sfera pregătirilor este una foarte vastă, de la etape de brainstorming până la campanii distincte adaptate blogului pentru a pregăti contribuția la concurs. Am întâlnit blogări care ”sunau trompeta” pe blog, twitter sau Facebook, dar am întâlnit și blogări care telefonau direct solicitând sprijin sau promovare sau care trimiteau mailuri de sensibilizare.

De ce se întâmplă acest lucru ? Concursurile nu mai sunt așa de simplu de câștigat, ai scris ceva și aștepți să vină premiul care să îți răsplătească originalitate. În realitate trebuie să te duci tu după premiu, eventual, pentru ca să ai șanse mai mari, trebuie să mai iei și câțiva prieteni de nădejde, poate chiar trebuie să pleci mai din timp și să ai și alte contribuții, de rezervă, pregătite pentru a face față competiției! Pe urmă apar întrebări de genul: Când să intru în campanie ? La început sau spre final ? Devine complicat.

Este ceva ciudat în ce scriu ? Pare de fapt foarte detaliat, chiar dacă noi știm că acest concurs este individual, blogul este personal (sigur sunt și bloguri colective dar se premiază indivizi) și, totuși, cu cât avansăm în blogging cu atât ne dăm seama că trebuie să ținem seama de mai mulți factori.

Modul de a pune în ordinea importanței acești factori, de a selecta ordinea pașilor, de a atrage aliați și de a monitoriza derularea unei campanii, toate acestea fac parte din ceea ce se numește planificare.

Cam asta face omul de când este sapiens, de la activități de supraviețuire și până la cercetare fundamentală, planifică pasul următor, chiar dacă această acțiune pare foarte simplă și de multe ori instinctivă. Cum nu suntem perfecți, nici planificare noastră nu este mereu infailibilă și deci trebuie educată. Pentru că prima acțiune planificată în care suntem implicați de la vârste fragede este cea de educație. Cred că este un exemplu bun acesta cu educația și pentru blogging.

Ca școlar/student, dar și ca blogăr, trebuie să înțelegi două procese situate pe paliere diferite din educație și din blogging. Primul palier, în școală și în blogosferă sunt strategiile mari, macro. De exemplu, în școală, planul de învățare pentru științele exacte, iar în blogosferă, să zicem o campanie națională de voluntariat pentru o cauză. Al doilea palier, cel individual, ca student ai un plan mai mult sau mai puțin cristalizat cu ce vrei să faci, la fel și ca blogăr. Întrebarea este cum împaci cele două planuri care nu coincid.

Dacă decizi să te implici într-un concurs din blogosferă atunci trebuie să rezolvi relația dintre cele două paliere, campania națională de voluntariat și strategia blogului tău. Planificarea apare inerent la intersecția acestor două planuri.

Sper că am reușit să demonstrez de ce orice blogăr activ ar trebui să știe, să înțeleagă și să observe rapid specificul, modelul unei planificări de campanie sau proiect pentru a decide ce poate și ce trebuie să facă pe blog pentru a câștiga premiul campaniei.

Aș vrea să rețineți că toți A-listeri de la noi sunt foarte buni planificatori pentru reușesc să combine: obiective precise, resurse clar determinate, grupuri de alți blogări și să controleze multiple canale de comunicare. Restul blogărilor reușesc să folosescă eficient doar o parte din elementele enunțate mai sus. Am putea spune că este și o problemă de diviziune a muncii dar și de efect al competiției.

 De aceea am două recomandări pentru blogări. Prima, după ce citești rapid regulamentul concursului trebuie să înțelegi cum arată și cum ar putea fi planificată campania respectivă. Dacă nu îți sincronizezi propriul plan cu planul campaniei ai un mare handicap, cei cu experiență din juriu vor conchide că nu ai înțeles obiectivele campaniei.

A doua recomandare ar fi să citești o carte despre planificare sau care conține etape, principii, proceduri de planificare. Eu o recomand pe cea scrisă de Guy Benveniste -Mastering The Politics of Planning- Crafting Credibile Plans and Policies That Make a Difference.

În ciuda titlului care ar sugera o carte dificilă, dacă o răsfoiți veți constata de fapt contrariul. În cele 10 capitole autorul demonstrează că indiferent de abordările teoretice sau practice, de aria de aplicare sau grad de eficiență, planificare este o etapă prezentă în procese din diferite domenii. Veți găsi atât teorii despre planificare, prezentări ale responsabilităților planificatorului, modul în care trebuie gestionată incertitudinea în procesul planificării, problemele de logistică și monitorizarea planurilor.

O mențiune aparte aș face pentru capitolul 6 despre cum să realizezi planuri care  au efecte de multiplicare, adică planuri care prind și te prind. În special analiza factorilor de multiplicare, anatomia lor este foarte bine tratată în carte. Cu titlu de exemplu pentru profunzimea analizei aș sublinia discuția despre relația dintre managementul conflictului și cum acesta influențează factorii de multiplicare. Sunt cazuri în care conflictul poate eroda factorul de multiplicare, deci atenție cu cine intrați în conflict imediat după ce vă trimiteți contribuția la concurs. După cum sunt și cazuri în care conflictul poate să potențeze factorul de multiplicare.

Un exemplu românesc ar fi conflictul izbucnit între Președintele Traian Băsescu și Dr. Raed Arafat.

Acesta din urmă, personalitate cu o  puternică imagine pozitivă, în loc să fie considerat un factor de multiplicare pentru planificarea dezbaterii, a fost ignorat și, mai mult a fost subiect de conflict. Traian Băsescu s-a plasat voluntar ca factor de multiplicare dar, intrând în conflict cu Raed Arafat, a reușit să compromită întreg planul de dezbatere publică al proiectului legii sănătății. Așa poate vom înțelege că dacă vrem să avem o dezbatere publică eficientă trebuie să avem o planificare care să respecte reguli și principii, care implică o tratare serioasă a părților interesate și un efort de cunoaștere și înțelegere.

În final, vă las pe voi să descoperiți un alt capitol relevant pentru blogosferă, capitolul 7 dedicat construcției de coaliții și rețele care să sprijine planurile voastre, vor fi sper câteva elemente utile pentru a organiza proiecte, lansa campanii și organiza evenimente.

Nu sunt articole asemanatoare

Autor: Semanticus (twitter, blog)

———————————————

Michael A. West, Lucrul în echipă- Lecții practice, ed. Polirom, București, 2005

A lucra sau a coordona echipe a fost una dintre sarcinile mele constante din ultimii 20 de ani; de la grupuri de studenți până la echipe internaționale cu obiective multiple și resurse foarte diverse. Așa am  avut ocazia să mă conving personal de faptul că a lucra într-o echipă este unul dintre testele majore. A face parte dintr-o echipă presupune un efort constant de învățare, iar dacă treci acest test poți simți cu adevărat ce înseamnă o recunoaștere profesională și socială.

Nu este satisfacție mai mare să vezi, după un timp, că, persoane cu care ai lucrat în momente diferite și în echipe diferite au același sentiment și deprindere de a lucra într-o Mare Echipă. Despre secretele acestui liant care te ajută să fii mereu într-o Marea Echipă poți citi în cartea lui Michael A. West.

Dar, să revin, o și mai mare satisfacție ai când observi că persoana care, la prima întâlnire, îți spune tranșant: ”mie să îmi spuneți ce fac EU, restul nu mă interesează”, este de fapt persoana care va fi ajutată cel mai mult de echipă. Pentru că, și asta se întâmplă frecvent, altcineva sau altceva să formeze echipa, la început nu ești lider, dar asta nu înseamnă că nu ai un cuvânt de spus în echipă, că nu poți impune un obiectiv sau o soluție. Lucrul acest îl poți face din obișnuință, educație, conștient sau inconștient.

Însă, dacă vei fi cel care neagă importanța unei echipe atunci ai un handicap major, potențialul tău de dezvoltare scade în lipsa unui reper profesional. Cred că este mai clar dacă aș menționa că primele echipe apar în școală și evident că atunci ne formăm primele deprinderi pentru a avea feedbackul necesar evaluării propriilor performanțe.

Ca blogăr am ocazia să interacționez sau să aparțin unor grupuri/echipe/inițiative, Leacul Durerii, Blogal Initiative, DreamTeamRO, BookTopia și pot spune că bazele rămân aceleași. Chiar și distincția grup, echipă trebuie luată cu toată flexibilitatea. Cert este că dimensiunile acestora respectă observația autorului că dimensiunile echipelor/grupurilor cu care interacționăm sunt undeva între 3-14 membri. În paranteză fie spus, părerile sunt împărțite, dar știm că în mod frecvent lucrăm eficient cu echipe mai mici de 10 persoane. În aceste echipe obiectivele sunt diverse, comunicarea este directă și fără reguli complicate, cu ierarhii mai mult informale dar cu un puternic sentiment al apartenenței.

            Pornind de la această experiență directă, pot spune că două lucruri încerc mereu să observ la echipele de blogări: formare echipei și apartenența. Sigur că mai spectaculoase sunt conflictele interne și cele externe, momentele când echipele se mobilizează sau se demobilizează pentru campanii, concursuri, etc. când își proiectează o imagine sau încearcă să își schimbe imaginea.

De când cu dezvoltarea bloggingului, a social-media, se poate spune că avem chiar mult material online pentru a înțelege cum au ajuns și evoluat și la noi modele de prin alte părți. Acum este mult mai ușor să observi oportunitățile formării unor echipe și, mai important, să alegi dacă vrei să interacționezi, să te implici sau să eviți contactele cu echipele de blogări.

Capitolul 2 din carte, despre formarea echipei și capitolul 6 privind apartenența, sunt două bune baze de pornire, un ghid practic ușor de urmărit pentru a asimila noțiuni de bază privind probleme care te pot privi direct. În mod normal, când intri în contact cu o echipă trebuie să urmărești câteva elemente  privind formarea ei și ce îi ține împreună pe termen lung, adică problemele de apartenență.

Mai mult, acum avem destule cazuri, povești de succes sau proiecte în desfășurare, cu bune și cu rele care să ne ofere argumente pro sau contra pentru implicarea personală. De la campanii bazate pe voluntariat până la situațiile în care trebuie să îți formezi propria echipă, aria de probleme este atât de largă și complexă încât, la un moment dat, îți dai seama că trebuie nu doar să îți folosești propriul instinct de lider sau experiența personală ci ai dori să înțelegi mai multe despre ce se întâmplă într-o echipă.

Față de imaginea clasică a echipei ”de lucru”, cu membri foarte asemănători, cu obiective precise și multe elemente de imagine, cu structură ierarhică și lideri rigizi, problemele actuale legate de echipe sunt de altă natură.

Echipele de acum trebuie să rezolve probleme cum sunt cele privind diversitatea membrilor,  cooperarea în absența unor structuri pe verticală sau a unor regulamente, cum sunt gestionate resursele comune și, mai ales, cum se adaptează echipa  la un mediu în schimbare.

Cartea lui Michael A. West încearcă să răspundă prin lecții practice, pentru a ne oferi o bază de pornire în formarea unor deprinderi care să ne ajute în folosirea eficientă a echipelor sau în stabilirea unei noi echipe ca parte a unui proiect. Cele 11 capitole constituie de fapt un plan practic de urmat, dar cu multe elemente strategice, mici studii de caz și exerciții. Cartea este scrisă într-un limbaj accesibil și oferă, la sfârșitul fiecărui capitol, sugestii bibliografice suplimentare.

Nu sunt articole asemanatoare

Autor: Alexandra Sănduleasa (twitter, facebook, site, blog)

—————————————

Lexiconul inutilitatii
Autor: Alexander von Schonburg

Vorbind de starea de implinire sau de fericire, cele mai multe raspunsuri se leaga de obicei de proprietati. “Vreau casa, masina si un job bine platit, si apoi pot sa fiu linistit” – de cate ori nu auzi asta? Deci lipsa acestor lucruri iti aduce o neliniste, o nemultumire continua care trebuie inecata in continuu prin cumpararea unor alte lucruri intermediare. Ce reprezinta toate aceste prorpietati pentru tine? Te completeaza, te fac mai fericit?

Nu sunt articole asemanatoare

————————

Aseara, la evenimentul lunar 2parale, s-a discutat si despre “cat de SF este plata prin mobil”. Ei, bine, imi permit sa ii contrazic pe stimatii mei colegi de industrie.

Lyoness are implementat un sistem de “mobile payment”,denumit MOBILE CASHBACK care permite plata direct la comerciantul partener, prin intermediul unei aplicatii dezvoltate pentru smartphone ( IOS si Android ). Mai simplu: te duci la magazinul “afiliat” Lyoness, alegi produsele, platesti cu smartphone-ul tau. Este simplu: fara bani cash, card bancar sau bonuri.

Este adevarat ca sistemul se dezvolta in continuare, asa ca noutati, update-uri vor fi disponibile in viitor.

In prezent, plata prin mobil este posibila 62 parteneri comerciali Lyoness, din Bucuresti si provincie, inclusiv la Flanco !

Nu sunt articole asemanatoare

Autor: Semanticus (twitter, blog)

———————————————

“Argumentarea publicitara, Bonhomme, Marc și Adam, Jean-Michel, Editura Institutul European, București, 2005.

Când aveam șase ani, am vazut odată o minunată poză într-o carte despre Pădurea Virgină care se numea Povești Trăite. Înfățișa un șarpe boa care înghițea un animal sălbatic. Iată copia desenului:

Se spunea în carte: ”Șerpii boa își înghit prada întreagă, fără s-o mestece. Apoi nu se mai pot mișca și dorm vreme de șase luni cât își fac digestia.” M-am gândit mult atunci la aventurile din junglă și, la rându-mi, am izbutit, cu un creion colorat, să fac primul meu desen. Desenul meu numărul 1. El arată așa:

Mi-am arătat capodopera oamenilor mari și i-am întrebat dacă desenul meu îi speria.

Ei mi-au răspuns:

-        De ce ne-ar speria o pălărie ?

Desenul meu nu înfățișa o pălărie. El înfățișa un șarpe boa care înghițise un elefant. Am desenat atunci interiorul șarpelui boa, pentru ca oamenii mari să poată înțelege. Ei au mereu nevoie de explicații. Desenul meu numărul 2 arăta astfel:

Oamenii mari m-au sfătuit să las deoparte desenele cu șerpi boa deschiși sau închiși și să mă ocup mai curând de geografie, de istorie, de aritmetică și de gramatică. Astfel am abandonat, la vârsta de de șase ani, o minunată carieră de pictor. Fusesem descurajat de insuccesul desenului meu numărul unu și al desenului meu numărul doi. Oamenii mari nu înțeleg niciodată nimic singuri și este obositor pentru copii să le tot dea explicații.

Am fost așadar nevoit să aleg o altă meserie și am învățat să pilotez avioane.

Antoine de Saint-Exupery- Micul prinț

Așa începe această carte extraordinară. Cum ar fi fost pictura sa de peste ani, dacă autorul nu ar fi ales să fie pilot ? Acest lucru nu îl vom ști, însă admirăm stilul său de a scrie. Modul în care cartea te prinde încă de la început a fost fascinant pentru mine. Și nu știu alt început de povestire care să conțină cele mai importante elemente de argumentare și persuasiune care pot fi folosite de un scriitor pentru a face o carte atractivă din primele 2 pagini.

Am ales acest fragment din Micul Prinț pentru a face o analogie cu bloggingul în fazele de început, atunci când am vrea să punem în cuvinte și poze/video toți ”elefanții înghițiți de șerpi boa” și cititorii sau blogării ne felicită pentru ”p(b)ălăriile” postate cu asiduitate. După mai multe asemenea momente ”de extaz și disperare”, cineva își ia inima în dinți și îți spune clar că blogul nu va decola dacă nu vei știi să scrii pe înțelesul oamenilor mari. În acest moment, când te întrebi de ce nu reușești să scrii texte cu impact, dincolo de alte soluții și metode, poți răsfoi și cartea Argumentarea publicitară scrisă de Jean-Michel Adam și Marc Bonhomme. Vei găsi toate capitolele sau, mai bine spus, domeniile mari tratate prin prisma argumentării, de la informare, comunicare și până la persuasiune, convingere, influențare. Cartea te ajută să înțelegi și să treci de la simpla structură a unui anunț publicitar la analiza efectului unor abordări semiotice. Cu alte cuvinte, cu ajutorul aceastei cărți vei putea înțelege cum ar trebui să abordezi un discurs publicitar, să asimilezi noțiuni de bază specifice retoricii și argumentației dar și să te familiarizezi foarte bine cu aspectele argumentării iconice(simboluri, semne, logouri, etc.) legate de imaginea publicitară.

Pentru că în blogging cuvântul de ordine la ora actuală este interactivitatea aș recomanda subcapitolul 1.3 O structură interactivă unde veți găsi o analiză a influențelor care pot fi exercitate de canal, de referent și de destinatar asupra argumentării dar și o prezentare a artei simulate a dialogului. În treacăt fie spus, legat de simularea dialogului, așa veți înțelege mai bine anumite aspecte ale teasingului și mai ales de ce sunt gustate articolele de genul ”10 motive pentru…12 idei despre…. 6 argumente care….”, articole care o simulează un dialog, cititorul găsind în articol măcar 1-2 ”variante” care îl satisfac.

Aș mai recomanda și capitolul dedicat folosirii publicitare a narațiunii și o analiză a elementelor povestirii, autorii reușind într-un mod practic, prin exemple, să prezinte diferite moduri în care se folosește un context narativ, problema succesiunii minime de evenimente, a unității de acțiune a povestirii și formele confuze de punere în text.

Cartea este un bun îndrumar chiar dacă, pe alocuri, din cauza terminologiei, ar putea lăsa impresia că este mai greu de urmărit, însă reușește să ofere, printr-o densitate mare de exemple din campanii, o excelentă bază de înțelegere a importanței argumentării publicitare.

Text și foto credit Micul Prinț

Nu sunt articole asemanatoare

Autor: Semanticus (twitter, blog)

———————————————

Bill Bishop- Cum să vinzi un homar-Secretele unui antreprenor de succes, Editura All, București, 2009

În viața mea nu am vândut un ac. Un ac ! Nu mă pot convinge nici măcar pe mine să cumpăr ceva, așa că cer sfaturi. Credeți că exagerez ? Poate, puțin. Vă dați seama cât de necooperant sunt cu agenții de vânzări ! Îi miros de la o poștă, nu mă păcălește nimeni. Cu asemenea carte de vizită, fire puțin comunicativă, fără să își expună nevoile reale, fără să lași garda jos, închizând telefonul în nas celor care vor să le prezinte ceva, ne întâlnim peste tot, nu doar în vânzări.

Într-un asemenea context ne putem afla frecvent. Chiar și teoretic ne putem întreba, cum putem deveni peste noapte un specialist în interacțiunea cu potențiali interesați? Știi ce vrei sau ce presupune campania. O campanie, chiar și de voluntariat, presupune contact, prezentare, convingerea interlocutorului. Pare simplu, sunt doar 3-4 pași, dar cât de frecvent nu ne lovim  de refuzuri?

Dacă ai un blog, lucrurile pot deveni chiar spectaculoase. Campanii sunt din ce în ce mai multe, blogul tău devine treptat vizibil și realizezi că alții chiar folosesc oportunitățile. Chiar și un simplu anunț are o poveste de marketing în spate.

Dar, m-am întrebat de 2 ani încoace, de fapt, câți blogări povestesc pe blogul lor despre cum au vândut primul anunț pe blog ? Eu nu prea am găsit povești reale ale unor blogări care să ne spună din peripețiile lor, în schimb, am găsit o carte cu povești de marketing, interesante pentru mine, ca total ageamiu în vânzări.

Interesant este că la Bill Bishop, dincolo de distincția dintre vânzăre și marketing, există două feluri de povești. O poveste cu structură cunoscută, contex-problemă-soluție-efect și o poveste mult mai interesantă, cea a învățării în sfera  antreprenorială. Al doilea tip de problemă este structurată altfel, cumva răsturnată. Pleacă de la efect negativ-interogare-experimentare-analiza rezultatelor-lecție învățată.

Performața cărții constă în faptul că fiecare dintre cele 17 capitole conțin de fapt, îngemănate, cele două tipuri de povești.

Aș recomanda blogărilor, cu titlu de curiozitate, povestea din capitolul Capcana mentală a mingii de baschet , text care poate fi util oricui se decide să facă bani din blog. De fapt, dacă aș interpreta mesajul lui Bill Bishop,  de fapt nu se fac bani din blog, mai mult, blogul este adevărata capcană care te poate bloca să nu faci bani !

Povestea autorului este aparent simplă: avea o companie care oferea un serviciu pentru rețele online. În momentul în care a apărut World Wide Web, serviciul oferit nu a mai fost cumpărat. Din discuția cu mentorul său ”imaginar” de marketing a reieșit că afacerea era construită în jurul serviciului oferit, nu a clientului.

De câte ori nu ați citit despre blogări care pun pe primul plan blogul și nu cititorul  și care se întreabă ce le lipsește ca să aibă succesul altora ?

Ce înseamnă de fapt capcana mentală ? Pe scurt, mintea îți este focalizată numai pe produsul tău și nu mai poți genera idei noi pentru clienți. Clientul trece pe planul doi și nu mai poți distinge ordinea priorităților, nu mai poți înțelege cum gândește clientul tău tipic.  Așa și cu blogul, cititorii sunt undeva în planul doi, nu îți dai seama când se schimbă structura celor care te citesc sau intră pe blog, îți scapă motivația lor, apar bloguri mai interesante pentru ei.

Așa cum spune Bill Bishop: ”În majoritatea timpului lucrurile care ne țin în loc sunt ideile și credințele de care ne agățăm în mintea noastră. Ca să le schimbăm, trebuie să ne schimbăm modul de a gândi”.

Concluzia acestei poveștii este cred și a întregii cărți pe care o recomand, ieșirea din acestă capcană este nu o soluție ci o cale, o filozofie, spre o altă direcție.

Nu sunt articole asemanatoare

Autor: Alexandra Sănduleasa (twitter, facebook, site, blog)

—————————————

Dupa ce am citit cateva carti despre dezvoltare personala si despre caile de a atinge succesul, unul din pragurile de care m-am tot lovit este eficienta si dozarea timpului pentru a respecta prioritatile.

Din acest motiv mi-a atras atentia cartea lui Stephen R. Covey, “Eficienta in 7 trepte”. Este usor sa citesti despre pasii care se presupun a te duce catre implinire globala – profesionala si personala – si sa spui in mintea ta ca i-ai inteles, insa este mai greu sa actionezi pentru a-i urma.

Asa-zisa problema intervine in hotarare si eficientizarea energiei si timpului. De cate ori nu ai spus ca iti vei face ordine in viata “de maine” sau “de luni” pentru ca apoi sa spui ca ceva a intervenit? De multe ori se intampla sa spui ca muncesti multe ore dar ca tot nu ai timp sa faci tot ce ti-ai propus.

Avand in vedere astfel de situatii, cartea lui Stephen R. Covey este un ghid foarte bun. Treptele in jurul caruia este ea scrisa se refera la: proactivitate, perceptia cu gandul la final, prioritatea prioritatilor, cautarea relatiilor de tip castig-castig, integerea celorlati inaintea ta, actiunea sinergica si ascutere.

Cartea nu este de tipul celor pe care le citesti si le parasesti in biblioteca. Este scrisa ca un ghid care sa te insoteasca de-a lungul procesului de eficientizare. Am gasit mai multe concepte interesante care cu siguranta trebuie sa le aprofundez pe o perioada mai lunga, insa am gasit ca puncte centrale: determinarea, organizarea, responsabilizarea si empatia.

Vorbind de proactivitate, Corvey face o legatura intre liberul arbitru, raspunsul la stimulul pavlovian si determinarea ta ca individ de factorii genetici, familiali si sociali. A fi proactiv inseamna pana la urma sa intelegi modul in care ai devenit datorita acelor factori dar pe care sa fii determinat sa-i cimpletezi cu imaginatie si valorile care te fac sa fii tu, si sub forma aceasta sa raspunzi provocarilor (stimulilor) care actioneaza asupra ta.

Ajung deci la ideea de dependenta vs independenta. Calea aurita de mijloc revine si in cazul asta prin interdependenta. Nu poti sa crezi ca esti singur in lumea ta in care vei reusi. Cum sunt si altii in jurul tau, te vei simti mai bine intr-un cadru social care iti aduce atat tie cat si celorlati beneficii.

De ce gandire castig-castig? Tocmai despre asta vorbeam mai sus: actiunile tale de atingere a scopurilor vor fi mai bine valorificate daca implica si castigul celor cu care interactionezi. Este mai eficient – pentru a reveni la subiectul cartii – sa urmaresti un castig pe termen lung decat unul pe moment. Daca urmaresti doar castigul tau, vei avea o recompensa de moment.

Poate ca cel mai constructiv capitol este cel despre prioritizarea prioritatilor. Este intr-adevar foarte simplu sa-ti gasesti scuze de tipul relaxare sau distractie care sa inlocuiasca “pentru putin timp” prioritatile pe care ti le-ai setat anterior. Pastrarea atentiei asupra prioritatilor este in stransa legatura cu determinarea si disciplina despre care vorbeam la inceput.

Inchei cu unul dintre conceptele care mi-au placut mult: priveste viata si gandeste-ti actiunile ca si cum ai fi la sfarsitul existentei tale. Nu vorbesc de Carpe Diem sau de o destrabalare iresponsabila, ci sa te gandesti daca privind in urma esti multumit de actiunea, decizia sau comportamentul tau. Contribuie aceasta la o existenta fericita?

O zi frumoasa!

Nu sunt articole asemanatoare

Autor: Semanticus (twitter, blog)

———————————————

Robert Mai and Allan Akerson, The Leader As Communicator: Strategies and Tactics to Build Loyalty, Focus Effort, and Spark Creativity, AMACOM, New York, 2003.

În septembrie, când m-am decis să recitesc această carte, blogosfera RO trepida ca un motor de aburi cu presiunea la maxim, evenimente, campanii, lansări, concursuri, polemici, suprapuneri de agende. Într-un cuvânt, așa cum îmi mărturisea un blogăr activ și cu certe proiecte antreprenoriale, erau ”prea multe”, cu efectele de rigoare, nu știa ce să aleagă, cum să se împartă, cum să le gestioneze. I-am dat dreptate, dar nu puteam să îl ajut, în schimb am observat că a mai făcut două lucruri simple, le spunea celor de nivel cu el ce vrea să facă pe termen scurt iar cu A-listerii urmărea să afle ce proiecte mai pregătesc.

Mai simplu spus, persoana se raporta la comunitate și lideri, încerca să se asigure că obține informații relevante de la blogării-fanion și că a transmis ce este relevant din activitatea sa celor egali cu el ca statut.  Chiar dacă pare complicat, în realitate dinamica mediului în care lucra îl obliga să folosească la maxim toate oportunitățile de comunicare.

Dar să schimbăm perspectiva, nu mai ești unul din membrii activi din blogosferă, chiar ești liderul unora dintre ei, poate nu doar în online, și îți dai seama că în toate proiectele tale ai anagajate (sau implicate, vorbesc în sensul cel mai larg al cuvântului, nu doar pe cei cu contract) persoane asemănătoare cu blogărul de mai sus. Aceași schimbare de perspectivă o propune și cartea Robert Mai and Allan Akerson, când ești lider, nu ești doar lider, ești și comunicator și nu unul oarecare ești comunicatorul principal și acest lucru se răsfrânge major asupra organizației. Robert Mai și Allan Akerson spun de fapt că în strategia generală a organizației, strategia de comunicare nu mai poate avea un rol minor și, mai mult, că aplicarea unei bune strategii de comunicarea de către lider presupune o înțelegere profundă și noi modalități de a gestiona planurile multiple din organizație.

Și din punct de vedere evolutiv, nu doar structural, comunicarea liderului trebuie să însoțească toate etapele de evoluție, nu doar toate structurile. Degeaba îți prezinți și comunici eficient noua strategie a firmei dacă nu îți planifici să comunici constant în toate etapele de implementare a acesteia.

De la combinarea celor două abordări, structural și evolutiv, autorii au dezvoltat o viziune care împarte strategia de comunicare a liderului în 4 mari părți.

Prima, agenda comunicării liderului, parte în care sunt discutate elementele esențiale ce trebuiesc avute în vedere când armonizăm obiectivele principale din strategia generală cu așteptările în materie de comunicare din partea celor cu care lucrezi, a angajaților, colegilor. Discuția despre agendă s-a impus din ce în ce mai mult pentru că oamenii nu vor doar informări corecte ci și un dialog, în plus, firmele, organizațiile se restructurează, modifică, fragmentează, fuzionează mult mai des astăzi, aspect care implică susținerea unei comunicări care să genereze încredere și loialitate.

În a doua parte, rolul comunicării în dezvoltarea comunității, Robert Mai & Allan Akerson încearcă și reușeșc pe deplin, să rezolve o cerință actuală importantă. Cum putem determina subordonații nu doar să lucreze mai bine dar și să creadă și să se implice mai mult în organizație? Cele câteva capitole din această carte tratează teme asociate acestei cerințe, precum: relația dintre motivație, implicare și creativitate; afiliere și adâncirea sentimentului de apartenență prin utilizarea poveștilor care generează valori comune; tactici ale liderilor pentru generarea de încredere; medii popice pentru dialog; generarea climatului de încredere în organizație.

A treia parte, cea dedicată liderului ca ”navigator”, discută întrebările clasice: cum trebuie să comunicăm ce trebuie făcut? și cum putem ajuta din postura de lideri pe ceilalți să își atingă obiectivele ? Rolul în sine, de navigator, presupune identificare și comunicarea direcției (dimensiune care include găsirea direcției, promovarea, menținerea în atenția celorlați, să o faci înțeleasă și să îi convingi să acționeze în acea direcție), coodonarea tranzițiilor și a schimbărilor din organizație și, nu în ultimul rând, coordonator între diferite paliere, structuri implicate, grupuri cu sarcini diferite.

Partea a patra, dedicată schimbării din perspectivă comunicațională, plasează liderul în mijlocul dilemei de a menține și dezvolta performanța existentă  în același timp cu pregătirea schimbării pentru a răspunde unor noi provocări. Ce roluri de comunicator poate juca un lider în efortul său de a chestiona starea de lucruri existentă și de a urmări maximizarea avantajelor pentru viitor ? Spectrul de roluri identificat este unul extins și cuprinde câteva capitole dedicate: criticului, provocatorului, avocatului , coach-ului  și evaluatorului.

Aș mai spune că încă de la prima lectură a cărții am apreciat structura sa ”user friendly” care însă nu elimină acuratețea academică și grija pentru detalii practice, de utilizare variată și adaptată unui spectru larg de medii organizaționale, comunitare și chiar non-economice, orientate spre consultanță și dezvoltare personală. Este de asemenea o carte utilă pentru a depăși vechile abordări care împărțeaua comunicarea corporatistă în internă și externă. Cartea poate fi o resursă utilă pentru manageri, traineri și coaching.

Nu sunt articole asemanatoare

Autor: Semanticus (twitter, blog)

———————————————

Edward de Bono – Gândirea laterală, Editura Curtea Veche, București, 2006

Ești blogger de vreo câteva luni, ai rezolvat primele probleme tehnice, îți faci un plan pentru conținut și apar primele provocări. Primești o leapșă, ești poate al 10-lea, ai impresia  că cei care au scris deja au cam epuizat abordările posibile. Ce faci ? Sau, ești blogger deja bine cunoscut, mergi la evenimente de ceva vreme și, din senin, primești o invitație să vorbești la un eveniment. Trebuie să ai o prezentare strălucitoare, să atragă, să fie interactivă, să vii cu ceva nou într-un domeniu în care alți bloggeri deja îl stăpânesc. Ai o soluție ?

În ambele cazuri, știm cu toții, pornim simplu, de la o idee. În realitate, de Bono ne spune că pornim de la mai multe idei, adică, de la o situație în care avem sau asimilăm idei opuse. Starea de conflict dintre două idei este de obicei rezolvată printr-o alegere, o idee devine dominantă. Am mai putea avea și o situație în care o idee veche este amendată printr-un set de informații noi. În primul caz, ca să putem alege dintre mai multe idei avem nevoie de criterii obiective de evaluare. Dacă însă apar informații noi care nu pot fi evaluate obiectiv, atunci noile informații sunt de obicei filtrate sau respinse prin prisma vechii idei.

Dilema care apare din ambele situații ar fi următoarea: pe ce te poți baza atunci când nu poți evalua ideile conflictuale și nici nu știi cum să spargi tiparul vechilor idei în lipsa unor criterii obiective ?

Un exemplu concret legat de situația cu leapșa și care să traducă dilema de mai sus în termeni simpli, enunțată în spiritul lui de Bono, ar suna cam așa: ai 2-3 modele de a rezolva leapșa, știi că unul dintre modele este vechi dar eficient și ai câteva elemente noi pe care vrei să le adaugi la modelul eficient amintit. Cum poți să spargi acest model, apreciat de alții, pentru a insera elementele personale ?

Soluția lui de Bono la această dilemă are la bază 3 procese psihice: intuiția, creativitatea și dispoziția și un concept care le întegrează pe toate, gândirea laterală. De Bono este părintele acestul concept, iar cartea îmbină aspectele teoretice și cele practice ale înțelegerii, învățării și utilizării gândirii laterale, inclusiv ca element de dezvoltare personală, nu doar în cadrul consacrat al literaturii privind creativitatea.

Față de ceea ce suntem înclinați să credem despre gândire, că este profundă, complexă, greu de descifrat, cartea ne propune un alt unghi. Mai precis, pentru de Bono, gândirea este în primul rând eficientă, lucru care se observă în faptul că suntem înclinați să folosim modele în rezolvarea unor sarcini. În opoziție cu gândirea eficientă, numită și verticală, de Bono este interesat de gândirea creativă, laterală, care se opune unor modele vechi.

Cartea mai distruge un mit, acela că ideile noi apar când și cum vrem, de fapt, și aici de Bono fixează un principiu de aplicabilitate fundamental, nu suntem mereu în situația în care conștientizăm că avem nevoie de idei noi. Modele vechi sunt atât de puternice încât este nevoie de re-învățare pentru că abordarea creativă are nevoie deopotrivă de intuiție dar și de dispoziții, deprinderi noi. Un caz amuzant de care îmi aduc aminte este cel al unui secretar de stat al apărării din SUA care exclama cu năduf, citez aproximativ: ”Întotdeauna primesc recomandări cu 3 scenarii posibile și mereu mi se recomandă să îl am vedere pe al doilea, cel din mijloc !” Vedeți deci cum modelul îți face implacabil datoria, el rezolvă probleme, nu creează altele noi.

Pentru asimilarea acestui tip de gândire care se ocupă cu spargerea modelelor, cartea oferă un set de tehnici prezentate și organizate în așa fel încât să poată fi asimilate gradual, cu activități, aplicații și comentarii.

De exemplu, extrem de util pentru un blogger în devenire ar fi capitolul privind Ideile dominante și factorii esențiali. Ai un blog, să zicem generalist, și vrei să postezi periodic un fel de revistă a blogosferei. Pentru asta trebuie să transmiți cu claritate cititorulu câteva idei dominante din peisajul blogosferic . Alegi câteva articole de pe alte bloguri și nu știi cum să prezinți totul. Nu doar în blogging se întâmplă.

Ce constată de Bono? ”Toată lumea e convinsă că știe despre ce se vorbește, că înțelege ce citește sau ce scrie, dar dacă îi ceri cuiva să desprindă o idee dominantă, apar dificultăți. Este greu să transformăm o imagine confuză într-un enunț precis. Enunțul se dovedește fie prea lung și complicat fie pierde din vedere prea multe aspecte. Unori, diferitele aspecte ale unui subiect nu se reunesc pentru a rezulta o temă unitară”.

Situația descrisă mai sus nu este doar enervantă, poate fi chiar neproductivă și periculoasă, iar de Bono atrage atenția: ”Dacă nu detașăm ideea dominantă, vom fi noi dominați de ea…Unul dintre motivele principale pentru care trebuie să desprindem ideea predominantă este acela de a ne elibera de acțiunea sa. E mult mai simplu să scăpăm de ceva precis decât de ceva vag. ”

Valoarea strategică a deprinderii să găsești ușor ideea dominantă să zicem a zecilor de reacții sau comentarii, dintr-o campanie care se desfășoară pe vreo 20-30  de bloguri este mai mult decât utilă, devine chiar profitabilă.

Cum ne sfătuiește de Bono să găsim idee dominantă ? El prezintă câteva activități pentru a identifica posibilele idei dominante dar principala definiție propusă este accea că ”ideea dominantă nu se referă la  situația în sine, ci la modul în care privim acea situație.” Acum, când trebuie să ne cunoaștem cât mai bine cititorii de pe blog, a identifica modul dominant în care ei privesc o tema  postată pe blog este la fel de important ca și alte elemente de profil.

Vă las pe voi să descoperiți și alte capitole dedicate unor tehnici creative din carte: brainstorming, analogia, alegerea punctului de acces și a zonei de atenție, stimularea aleatorie și altele. Carte este organizată în așa fel încât are o dublă finalitate, să ne familiarizeze cu conceptele gândirii creative dar și să ne formeze, prin practică, obiceiul de a gândi lateral.”

Nu sunt articole asemanatoare