Am citit recent într-o foaie mai transilvană
despre păţaniile tale carieristice. Mă gândeam că poate ţi-ar prinde bine câteva sfaturi la început de carieră, măcar pentru a nu repeta greşelile din trecut
Pentru început aş avea câteva întrebări, iar la urmă îmi voi permite să-ţi ofer câteva sfaturi.
De ce eşti surprinsă că după ce ai studiat din scoarţă în scoarţă Schopenhauer, Kant, Hegel şi alţi celebri cântăreţi nu îţi găseşti mai nimic de lucru şi mai ales nu în domeniu?
De ce te surprinde că din 6 joburi, doar la unul singur s-a ţinut cont de diploma de filosofie?
Câţi oameni cunoşti care au absolvit filosofia şi (more…)
Vă invit să citiţi un material deosebit de util celor care vor să îşi facă un PFA dar nu prea ştiu cu ce se mănâncă, semnat de Adrian Holerga, căruia îi mulţumesc
——————
Eu lucrez deja de cinci ani sub acest titlu și bănuiesc că sunt mulți dintre voi care nu înțelegeți bine despre ce e vorba cu această autorizație. Practic este o formă legală prin care eu, ca prestator de servicii, pot fi plătit într-un mod legal.
Ca liber profesionist, am avut variantele de a intra în rândul legii fie ca PFA (Persoană Fizică Autorizată), fie ca SRL (Societate cu răspundere limitată). Pentru că eu prestez servicii fotografice și, în principiu, nu am nevoie de angajați, am considerat că PFA-ul este soluția cea mai bună pentru mine. Responsabilitățile juridice sunt ceva mai mici, iar costurile de întreținere și impozitele sunt de asemenea mult mai mici față de SRL(nu ai impozit forfetar, impozit pe incasări, cheltuieli administrative, cheltuieli legate de contabilitate etc.).
Care sunt avantajele, dezavantajele, respronsabilitățile și procedurile:
1) Poți să tai factură ca oricare altă firmă! Toate facturile/chitanțele emise de tine sunt deductibile(adică beneficiarul poate să le înregistreze ca cheltuieli în firma lui). Deci nu există nici un inconvenient pentru un angajator sau colaborator să primească factură de la tine pentru un serviciu, față de o factură emisă de o firmă.
2) Nu ai nevoie de contabil. Contabilitatea ești obligat să o ții singur (poți să angajezi și un contabil să facă asta pentru tine, dacă nu ai chef să faci tu, dar e vorba de un simplu tabel în Excel). Trebuie să emiți facturi și chitanțe și trebuie să înregistrezi într-un Registru Jurnal de Încasări și Plăți toate facturile și chitanțele emise și toate facturile și chitanțele intrate pe cheltuieli și achiziții. Toate acestea, alături de documentele doveditoare(hârtiile în original cu ștampilă pe ele), trebuie să le duci la Administrația Financiară la sfârșit de an pentru inspecție și să le păstrezi apoi timp de 5 ani pentru un eventual control.
3) Poți să alegi dacă vrei sau nu să plătești (more…)
Am aflat că Boc nu prea mai vrea să existe un contract colectiv de muncă. Cel puţin nu la nivel naţional, din câte înţeleg ar agreea totuşi existenţa contractelor colective la nivel de ramură
Sunt mai multe aspecte aici:
1. pe de o parte este (more…)
Se plang multi ca incompetentii care apeleaza la sistemul PCR (pile, cunostinte, relatii) strica piata muncii, ba mai mult, blocheaza accesul celor buni la un loc de munca decent.
Incerc sa fac deosebirea intre a avea o pila (nepotismul) si a avea o persoana care sa te recomande (recomandarile). Nepotismul este intr-adevar un fenomen real si foarte daunator pietei muncii in general. Insa nu acelasi lucru pot sa-l spun despre recomandari.
Eu am avut (more…)
Pe mine mă surprinde şi chiar mă şochează că sunt unii care nici după ani de zile de aşteptare nu realizează că un loc de muncă NU se găseşte aşteptând telefonul magic, ci cu destul de multă trudă.
Sport la treabă şi succes!
De cele mai multe ori pentru că nu vrem să ajungem la timp.
Da, ştiu, traficul este de vină mereu. Numai că nu este chiar aşa.
Să explic de ce.
Acum câţiva ani aveam o colegă care mai mereu întârzia, nu exagerez, de 3-4 ori pe săptămână. Problema era că una dintre atribuţiunile postului ei era să centralizeze anumite informaţii pe baza cărora se luau anumite decizii pe ziua respectivă sau se programau anumite activităţi. Practic mulţi alţi oameni din companie depindeau de ea.
Am vorbit cu ea de mai multe ori şi am rugat-o să încerce să nu mai întârzie, deorece nu este în regulă, din peste 20 de oameni din departament, ea era singura care întârzia aproape regulat. Am întrebat-o dacă are probleme, dar vina era mereu a metroului. După ce am văzut că discuţiile/mustrările verbale nu au nici un efect, i-am dat şi un avertisment scris, iar peste câteva săptămâni, pentru că situaţia nu a încetat, am convocat comisia disciplinară (mă rog, nu eu personal, ci departamentul de HR, eu doar am înaintat un referat) pentru a-i aplica o penalizare de 5 sau 10%, nu mai ţin minte exact.
Din păcate şi în (more…)
un deosebit de util şi bun guestpost scris de Titus Căpîlnean, care oricum şi în general scrie numai chestii faine şi utile pe blog, recomand
mulţumesc, Titus
————————
În România, rețeaua socială cu iz cel mai profesional, LinkedIn, are în jur de 300.000 de membri. Majoritatea sunt acolo fie pentru că fac vânzări și caută parteneri noi, fie că sunt agenții de recrutare și caută oameni pentru clienții lor, fie sunt oameni care își țin CV-ul online cu ajutorul platformei. Despre primii nu știu prea multe, însă pot să vorbesc pe bune despre cele două categorii din urmă.
Agențiile de recrutare
Chiar dacă nu știi de ele, agențiile de recrutare sunt acolo, prin angajații care caută oameni de angajat pentru clienții lor. Să nu crezi că se apucă să ia om cu om. Ei caută profilurile după anumite cuvinte cheie, în funcție de industrie, profilul jobului, experiență și alte detalii pe care le consideră ei importante. Dacă vrei să vezi cum e, încearcă funcția de Search a LinkedIn.
Oamenii care își țin CV-ul online
Nu mai cred de vreo 2 ani în CV-ul clasic, ținut în format Word, Europass. Nu te scoate în evidență cu nimic, ești doar unul din ceilalți oameni care își caută job, iar ochiul HR-ului rămâne neimpresionat. LinkedIn e un tool foarte bun pentru două lucruri:
1. Îți ții acolo, la zi, la vedere experiența și rezultatele, plus eventualele recomandări
2. Îl folosești ca scrisoare deschisă de intenție
În plus, LinkedIn te lasă să exporți CV-ul în format PDF, perfect pentru listare sau trimitere pe email, dacă e cazul.
Și totuși, cum te angajezi pe LinkedIn?
În primul rând (more…)
Există numeroase dezbateri pe marginea propunerilor de modificare ale Codului Muncii. Într-adevăr, există părţi bune şi părţi rele, dacă mă întrebaţi pe mine, mai multe părţi bune, mai ales pe partea cu indicatorii de performanţă, modificare elegant evitată şi ignorată de cei care combat cu vehemenţă noul cod al muncii.
Dar cred că dincolo de toate aceste păreri mai mult sau mai puţin avizate şi documentate ar trebui să ne întrebăm dacă nu pierdem cumva din vedere esenţa.
Iar esenţa este de fapt nu cât de bună este legea ci cât de bine este ea aplicată. Chiar şi în noua formă, Codul Muncii garantează foarte multe drepturi angajaţilor, dar apar aici două probleme cronice în România:
1. Angajatorii au tendinţa de a nu respecta legea întru totul sau măcar de a încerca să acţioneze la limitele ei.
2. Angajaţii (cei mai mulţi) pur şi simplu nu îşi cunosc drepturile la locul de muncă. Sau dacă şi le cunosc, nu ştiu ce să facă sau nu au curajul/hotărârea/determinarea necesară să acţioneze.
Şi uite deci care este problema: (more…)
Imi pare rau daca cineva a ajuns aici in speranta ca sunt impotriva noului cod al muncii, de fapt vreau doar sa fac cateva observatii la adresa acestei petitii. Petitie care, intre noi fie vorba, mi-e teama ca este facuta de cineva care nu prea cunoaste nici vechiul, nici noul cod al muncii, dar se uita prea mult la televizor.
“Noul Cod al Muncii, dupa cum ati auzit, aduce unele modificari majore impotriva si in dezavantajul angajatului dar in acelasi timp si un mare avantaj angajatorului si asta dupa cum urmeaza:
- Termenul de preaviz impus angajatului care demisioneaza va fi extins: de la maximum 15 zile la cel putin 20 zile lucratoare pentru salariatii cu functii de executie, si de la 30 la 45 zile pentru salariatii cu functii de conducere;
- Perioada in care angajatorul trebuie sa asigure fiecarui salariat concediul de odihna neintrerupt, pentru situatiile in care concediul este programat fractionat, va fi redusa de la 15 la 10 zile;
- Perioada in care munca suplimentara poate fi compensata prin ore libere platite va fi prelungita de la 30 la 60 de zile;
- Perioada de proba in care sunt verificate aptitudinile salariatului va fi extinsa, iar contractul de munca poate inceta fara preaviz pe durata sau la sfarsitul acestei perioade, angajatorul avand dreptul sa incadreze succesiv mai mult de trei persoane pentru acelasi post in intervalul de proba;
- Durata maxima legala a timpului de munca va fi (more…)
Ştiu din surse sigure că la unele ore de diriginţie (clasele XI-XII) din Bucureşti se studiază capitole din Concediază-ţi şeful!, dar sunt sigur că, la nivel naţional, nici 1% dintre elevii claselor terminale din licee sau şcoli profesionale nu au acces la acest gen de informaţii. (Mă rog, acces ar avea dacă ar şti de existenţa şi utilitatea acestui gen de informare şi educare, dar asta e o altă poveste.)
Adică ni se pare normal ca în clasa a XI-a să se înveţe analiza matematică (materie de care, crede-mă, nu vei avea nevoie niciodată în viaţă, decât dacă devii inginer sau alt gen de mad scientist) sau chimia organică (nici nu are sens să comentez asupra inutilităţii acestei materii pentru un absolvent de liceu), dar nimeni nu se gândeşte (în afara câtorva diriginţi de clasă mai open mind) că aceşti elevi ar trebui învăţaţi să întocmească un CV, să conceapă (more…)