Vrei un job? Cauta-ti! Vrei un job de succes? Citeste aceasta carte!
Currently Browsing: Personal

Ia o pauza, fa o depresie

Nici un om nu este imun. Toți oamenii au momentele lor mai proaste în viață, oricine mai face din când în când câte o mică depresie. Din Noul Testament reiese clar că și Isus a avut momentele lui când și-a pierdut cumpătul, sunt convins că și Buddha până ce a ajuns în Nirvana a experimentat câteva clipe mai triste în viață, iar de Mahomed ce să mai zic? El a dus adevărate războaie pentru impunerea islamului, sunt sigur că nu era tocmai zen când măcelărea mii de necredincioși.

Și atunci, de ce un (more…)

Cine ma ajuta cu un sfat?

Până acum tot eu dădeam sfaturi și îndrumam oamenii prin cărțile și articolele mele. Uite că a venit momentul să mai schimbăm lucrurile și să apelez și eu la ajutorul și la înțelepciunea cititorilor mei.

Despre ce este vorba:

De două luni sunt pe picioarele mele, adică am renunțat la job și mi-am păstrat doar activitățile independente pe care le fac. Vreo șase săptămâni am tot călătorit prin țară (am și făcut vreo 8000 km), iar apoi vreo două săptămâni le-am pierdut cu mutatul.

Practic abia de azi, din întâi septembrie, îmi intru în pită și încep o viață, personală și profesională, nouă.

Planul meu este destul de simplu și realizabil, zic eu.

Intenționez ca până la sfârșitul acestui an să (more…)

Baiet fiind, prin telefon epatam

Să tot fi avut vreo 10-12 ani când l-am sunat o dată pe tata la serviciu. Lucra într-o companie de construcţii, de stat, evident, era la resurse umane (biroul personal, cum se spunea pe atunci) şi avea funcţia de Inspector Principal Personal (ţin minte şi acum ştampila cu numele şi titulatura pe care o aplica în interiroul tuturor cărţilor pe care le cumpăra şi pe care ulterior şi eu le citeam).

Aşadar, sun eu şi răspunde centralista, iar ca să arăt cât de citit sunt şi cât de multe cuvinte cunosc, îi spun foarte mândru la telefon: (more…)

Uneori nu e chiar atat de usor

Uneori nu e chiar atat de usor sa iei anumite decizii. Deoarece uneori consecintele acestor decizii inseamna durere si/sau nefericire. Si poate ne fac chiar rau. Si poate nu intotdeauna putem repara ce am stricat. Dar uneori trebuie sa luam si astfel de decizii.

Eu am luat ieri o astfel de decizie si numai viitorul va spune cat timp o sa doara si daca a fost o decizie buna pe termen lung.

Cum am slabit mult si bine

…si cum sper sa o fac din nou!

In 2007 am slabit 25 kg in 3 luni, aproape effortless (ei bine, nu tocmai, ci cu un plan riguros de care m-am tinut cu sfintenie).

Afla detalii in guestpost-ul scris de mine pentru dietetik.ro ;)

Cum explici o poveste unui copil

Astă seară i-am citit lui fi-miu o poveste de Andersen, Spiriduşul şi femeia. La sfârşitul poveştii există o remarcă foarte haioasă a spiriduşului, când acesta îşi dă seama că stăpâna casei e de fapt mai bună decât îşi imagina: “De-acum încolo n-am să mai las mâţa să-i mănânce smântâna, treaba asta am s-o fac eu singur.”

Pe mine m-a apucat un râs isteric, dar el, la 6 ani şi ceva, n-a prea înţeles poanta, aşa că i-am explicat:

“Uite, Filip, e ca şi cum ţi-aş fi spus eu ţie: <<Filip, azi ai fost foarte cuminte, aşa că nu o mai las pe mami să te bată, o să te bat eu! >>”

A avut efect, a înţeles şi  a izbucnit şi el într-un râs isteric nedisimulat :D :) .

Noapte bună! :)

Viata este un bun pedagog

Am citit mii de cărţi, am şi scris câteva.

Am citit zeci de mii de articole, am şi scris câteva.

Am participat la sute de evenimente. Am şi prezentat la câteva.

Dar nimic (more…)

In viata nu exista buton de ReTweet

Am citit recent pe un blog despre cineva care spunea ca are 408 “prieteni” pe Facebook, dar nu are cu cine ieşi sâmbătă după-amiaza. Mesajul articolului era ceva de genul că deşi internetul ne deschide mai multe orizonturi, de fapt suntem din ce în ce mai singuri. Adecă în ce mod online-ul ne afectează relaţiile interumane.

Replica mea a fost că (more…)

Tu cum vei schimba lumea?

în bine, evident! :)

Cum ai schimba lumea nu mă interesează. Ce schimbare ai vrea să vezi în lume e problema ta. Ce dorinţe şi visuri ai, nu vreau să dezbatem acum.

Spune-mi un singur lucru: tu cum vei schimba lumea?

Concret, la obiect, în mod clar şi elocvent, fără dar, poate şi dacă.

Până una alta îţi voi spune cum voi schimba eu lumea în trei paşi simpli: (more…)

It’s a new dawn, it’s a new day, it’s a new life

Cei care mă cunosc bine ştiu că am trecut prin câteva momente neplăcute în ultima perioadă, perioadă nefastă care a culminat cu un deces în familie, dar nu (doar) despre asta e vorba.

Cei care mă cunosc şi mai bine ştiu că (more…)

Pagina 1 din 3123
Powered by Wordpress | Designed by Elegant Themes