Iaca se împlineşte un an de când mi-am făcut şi eu blog şi mulţumesc pe acestă cale lui Florin Anghel pentru sprijinul acordat la început şi lui Gabriel Bodor (aka @gbonline pe twitter, că blog încă nu vrea să-şi facă, dar nu ştiu de ce ) pentru tot suportul tehnic acordat ulterior, căruia pe această cale îi transmit că încă nu am transferat banii pentru hosting şi alea alea, dar sigur nu rămân dator până ce împlinesc 2 ani de blog .

La modul serios şi în cifre vorbind (da, ştiu că e lame şi că după ce depăşeşti 10.000 de unici pe zi nu e de nasul tău să dai cifre dar eu sunt mai old school şi cu mai puţini unici ), deşi pot să spun că sunt de-a dreptul noob în ale blogurilor şi ale altor rafinate instrumente social media, am reuşit să ating câteva rezultate care pentru mine sunt importante:

360+ posturi (adecă aproximativ ziua şi postul )

1700+ comentarii (adecă vreo 1000 dacă le scădem pe ale mele )

3000+ unici lunar (au fost şi 4000+, dar să fim modeşti şi realişti)

2000+ followers pe twitter (poate fără prea mare legătură cu acest jubileu, însă simt nevoia să menţionez şi asta, deoarece am cunoscut atât de mulţi oameni frumoşi de pe twitter, încât nu m-ar răbda inima să nu-l menţionez)

1 DreamTeamRO (o echipă cum alta nu mai e )

nu mai ştiu câte interviuri, seminarii, întâlniri, evenimente şi altele asemenea…

Am spus în primul post de pe acest blog că voi scrie despre succes. Ce crezi, am reuşit? Dacă nu, este eşecul meu. Dacă da, este meritul tău!

Mulţumesc

Da, ştiu, a trecut ceva vreme de când nu prea am mai scris articole consistente şi cu substanţă, limitându-mă mai degrabă la trimiteri spre alte articole (dar garantat interesante) şi prezentări de evenimente, presărate pe alocuri cu câte un post mai acătării.

But there is a reason for everything, aşa că doar atât am de spus: patience, my friend, patience. Răbdarea este o virtute

Şi mulţumesc pentru înţelegere.

M-a intrebat un prieten de ce mai scriu (carti, articole etc). De ce incerc sa spun mereu lucruri noi sau de ce reiau aceleasi idei in articole sau in comentarii.

Scriu in primul rand pentru evolutia mea persoanala.

Iar in al doilea rand pentru ca am inteles ca doar un job de succes nu ajunge. A venit criza si a demonstrat ca nu ajunge sa ai un loc de munca sigur, este nevoie de ceva mai mult. Am vazut date la o parte persoane foarte bine pregatite, pur si simplu datorita conjuncturilor. Si am inteles atunci ca avem nevoie de mai mult decat de un job. Avem nevoie de educatie (motivationala, antreprenoriala si, mai ales, financiara).

De aceea scriu!

Si de aceea urmatoarele carti (la care lucrez acum) vor aborda aceste teme. La fel si articolele de pe acest blog.

Multumesc

——————

M-a intrebat fi-miu (nici 6 ani)  intr-o zi de ce a creat Dumnezeu bolile, suferinta, relele si moartea. Ei bine, nu am stiut pe moment ce sa-i raspund.

Voi ce i-ati fi spus copilului vostru daca v-ar fi intrebat asta?

Multumesc

—————

Multi oameni se intreaba de ce unora le merge mai bine si altora ba. Pentru mine, raspunsul l-a dat Jim Rohn: toti suntem supusi acelorasi conditii, toti ne nastem goi si plutim pe acelasi ocean, toti suntem in bataia acelorasi vanturi (taxe, legi, guverne, sistem etc) dar diferenta dintre noi este data de panzele pe care le folosim cand navigam. Unii au ales panze ciopartite (“eu nu pot”, “nu se poate”, “e prea greu”), altii s-au straduit sa teasa panze trainice (“cum as putea?”).

Succes

2009 – multumesc

2010 – abea astept sa devin septentrional

Sambata am fost la Oradea, for business & fun, as usual

Am plecat vineri seara din Bucuresti cu un bun amic si partener de afaceri, Geo. Dar, precum desigur ai auzit, toate trenurile aveau intarziere, deci si al nostru, plecand din Gara de nord cu vreo 3-4 ore intarziere. Pentru a nu ingheta deplin, am baut cantitati imense de ceai fierbinte imbunatatit substantial cu coniac.

Geo s-a cam abtiguit, dar trec peste toate detaliile picante si voi sari direct la pasajul care ne intereseaza. La un moment dat, in tren, Geo a intrat intr-un compartiment si s-a adresat unuia dintre calatori:

“Salut, nu te supara, unde mergi?”

“La Baia Mare”

In acel moment, Geo a scos din buzunar o bancnota de 50 de RON si i-a intins-o, spunand:

“Te rog frumos sa lasi acesti bani in prima biserica pe care o intalnesti la sosirea in Baia Mare.”

Omul a ramas perplex, la fel si eu si restul compartimentului (nu era al nostru, eram in trecere pe acolo). Bineinteles ca a refuzat, dar dupa indelungi insistente ale lui Geo, in sfarsit a acceptat, cu conditia si rugamintea sa nu mai dea si altor straini bani asa la intamplare prin tren.

Iar apoi, inainte de a ne desparti, calatorul nostru l-a intrebat pe Geo:

“Dar ai incredere ca voi duce acesti bani la biserica?”

La care Geo a dat un raspuns demential de bestial de genial de simplu, care ne-a lasat masca pe toti:

“Omule! Nu eu trebuie sa am incredere. Eu deja ti-am dat banii. Tu trebuie sa ai incredere!”

In clipa aceea toti am stiut (si sunt convins ca inclusiv acel calator) ca banii aceia vor ajunge acolo unde vroia Geo sa ajunga.

A doua zi dimineata Geo nu mai tinea minte nimic, dar i-am povestit incidentul si l-am intrebat daca stie de ce a facut-o.  A spus ca nu isi mai aminteste nimic, dar el stie un lucru cert: daruind vei dobandi. Acei bani se vor intoarce insutit si inmiit, atat lui cat si acelei biserici, oricare o fi, iar acel om nu doar ca va duce banii la destinatie, dar isi va primi si recompensa, nu stie de unde, cand si cum, dar o va primi.

Nu imi venea sa cred cata incredere si credinta (nu religioasa neaparat) exista in unii. Uneori, dintr-o astfel de intamplare poti invata mai mult decat din zeci de carti.

Tu ce parere ai despre acest incident?

Multumesc

Doamne, de cate ori aud ca in viata ai nevoie de noroc, de sansa, de ajutor, ca numai cu suport extern te poti realiza samd. Se pare ca eu sunt unul din acesti fericiti favorizati ai sortii, un om care a beneficiat din plin de ajutorul lui Dumnezeu (numeste-l cum vrei: destin, soarta, univers, forta universala, putere superioara etc).

Recunosc ca am reusit sa obtin destul de multe in viata, sa am un job de succes (cu colegi excelenti, sefi care ma apreciaza si mediu de lucru placut), 1-2 mici afaceri ok, o sotie fantastica, un copil minunat, un acoperis deasupra capului samd (vezi lista mai lunga aici).

Sunt printre cei favorizati, caci am avut sansa imensa de a da cu capul de stanca, de a explora si simti in toata plenitudinea ei senzatia de a fi un ratat, un nimic, traind la limita saraciei si a vointei de a mai trai.

Ii multumesc, asadar, lui Dumnezeu (sau cum vrei sa-l numesti) ca, de-a lungul vietii, mi-a oferit sansa

- sa pierd totul, sa nu mai am nimic

- sa mananc resturile de la fastfood in mall, sa strang ramasitele de paine in cantinele studentesti si sociale

- sa dorm in parc, in gara sau, cand aveam noroc (iar norocul, bat-o vina ), pe hol la cate o cunostinta, uneori chiar intr-un pat cu asternuturi curate

- sa am un singur rand de haine bune si curate, pe care il tineam la cate un amic si il imbracam numai cand eram chemat la cate un interviu

- sa cersesc 1-2 lei in statia de autobuz cate unei cunostinte, sub pretextul ca imi iau un covrig si pe urma sa folosesc acesti bani pentru a merge la internet cafe, sa caut un job sau sa ma pregatesc pentru interviuri

- sa nu pot sa imi vad copilul cu saptamanile sau cu lunile

- sa traiesc luni intregi la mila altora, sa nu stiu niciodata unde voi dormi deseara, ce voi manca azi sau ce voi face maine

- sa cer bani cate unei cunostinte atunci cand obtineam un job, ca sa-mi cumpar o pereche de pantaloni si o camasa pentru a ma putea prezenta in prima zi de munca

- sa zambesc frumos la interviu cand eram intrebat care este cea mai mare realizare a mea, iar eu cu greu ma abtineam sa spun ca cea mai mare realizare a mea in viata este ca mai sunt in viata, ca am macar hainele de pe mine, ca noaptea trecuta am dormit intr-un pat si ca ieri am avut ce sa mananc (din mila cuiva, evident, dar cui ii mai pasa?)

Ii multumesc, asadar, lui Dumnezeu (call it what you want) ca ma iubeste si ma favorizeaza si imi cer iertare tuturor care nu au avut aceasta sansa, dar, sincer, dupa toata suferinta pe care am indurat-o, nici nu stiu ce sa le doresc. Stiu doar atat: ca nu as fi realizat niciodata atat de multe in viata daca nu mi s-ar fi oferit darul divin al promiscuitatii sublime in viata.

Recunosc ca daca nu as fi trecut prin toate acestea, probabil nu as fi reusit niciodata sa am tot ce am azi si, cel mai important, probabil ca nu as fi reusit niciodata sa apreciez tot ce am si sa fiu recunoscator pentru fiecare zambet, vorba dulce, fapta buna, pahar cu apa sau felie de paine.

Succes

Multumesc…

Multumesc pentru ca am un copil minunat

Multumesc pentru ca am o sotie fantastica

Multumesc pentru ca am o slujba de vis

Multumesc pentru ca am un apartament frumos si spatios in care sa locuiesc

Multumesc pentru ca am un venit care ma ajuta sa traiesc bine

Multumesc pentru ca am o masina buna, care ma duce peste tot

Multumesc pentru ca sunt sanatos

Multumesc pentru ca familia mea este sanatoasa

Multumesc pentru ca am scris si am publicat o carte

Multumesc pentru ca mi se dezvolta frumos afacerea

Multumesc pentru ca se prefigureaza un nou proiect frumos

Multumesc pentru ca am tot ce imi doresc

Multumesc pentru ca ascult zilnic muzica ce imi place

Multumesc pentru ca citesc cartile care imi plac

Multumesc pentru ca ma uit la filmele care imi plac

Multumesc pentru ca vizitez locuri interesante

Multumesc pentru ca am colegi de treaba cu care ma inteleg bine

Multumesc pentru ca am prieteni care ma ajuta oricand

Multumesc pentru ca am un calculator si conexiune la internet sa scriu aceste randuri

Multumesc pentru ca am acest blog

Multumesc pentru ca exista oameni care ma citesc

Multumesc pentru ca am de la cine sa invat (cunostinte si umilinta)

Multumesc pentru tot ce am, primesc, simt si ofer

Multumesc…

De nenumarate ori ii aud pe oameni spunand ca `nu am timp liber` sau ca `nu mai am viata`, `jobul imi ocupa tot timpul`, `nu mai am timp de nimic` samd.

Si nu pot sa pricep. Cum adica cineva nu are timp? Facand abstractie de teoria relativitatii, un lucru este cert: toti avem 24 de ore intr-o zi. Problema deci nu este ca `nu am timp` ci ca pur si simplu oamenii nu stiu sa planifice, sa prioritizeze, intr-un cuvant, sa isi gestioneze timpul.

Si nu vreau sa intru mai adanc in teoria managementului timpului, ci am sa povestesc doar de mine. Desi sunt un om normal si am si eu la dispozitie doar 24 de ore / zi sau 168 de ore / saptamana, iata cam care sunt lucrurile pe care le fac zilnic, saptamanal sau lunar:

- am un job (09:00 – 18:00) unde petrec aproximativ 9 ore zilnic (functie importanta, responsabilitati destul de mari, oameni in subordine, tot tacamul)

- am scris o carte si momentan lucrez la alte doua

- scriu zilnic pe acest blog si comentez pe alte cateva zeci de bloguri si forumuri

- le raspund tuturor celor care imi scriu si imi cer un sfat (gratuit), cu unii ma mai si intalnesc, uneori, daca au nevoie de coaching

- merg cel putin de 4 ori pe saptamana la sala de fitness

- citesc saptamanal cel putin o carte (uneori doua)

- ma uit saptamanal la cel putin 5 filme (uneori 10-15)

- ies cel putin o data pe saptamana la un bar cu prietenii

- petrec lunar cel putin doua weekend-uri la munte sau la mare

- dezvolt (in afara serviciului) o afacere pe cont propriu si recent m-am apucat de dezvoltarea a ceea ce va fi probabil afacerea vietii mele

- particip lunar la cel putin 3-4 evenimente de socializare profesionala

- ma implic in diverse proiecte de dezvoltare personala

- petrec zilnic timp cu copilul (ne uitam la un film, ne jucam pe calculator, iesim in parc, mergem la cinema, teatru de papusi, muzeu etc) si petrec aproape toate serile si aproape toate weekendurile impreuna cu familia

Si, desigur, mai sunt multe alte lucruri pe care le fac si care fie nu imi vin acum in minte, fie nu isi au locul aici sa le prezint. Important este ca reusesc sa fac aproape tot ce imi propun, fac probabil mult mai multe decat cei mai multi oameni si, mai ales, nu ma plang niciodata ca nu am timp suficient.

Cum reusesc? Sincer, nu stiu. Stiu doar atat ca nu ma uit niciodata la televizor (am renuntat la TV de  vreo 6-7 ani si bine am facut), nu fac ore suplimentare la job (decat foarte rar, cand chiar este necesar, dar nu ma plang de asta niciodata), nu dorm mai mult de 6-7 ore pe noapte si incerc (nu intotdeauna reusesc) sa imi prioritizez activitatile.

Succes

Azi, site-ul concediaza-ti-seful.ro este pe locul 30 pe trafic.ro, la categoria `Locuri de munca`. Mi se pare un rezultat bun dupa nici patru luni de cand scriu acest blog si, mai ales, luand in considerare ca habar nu am ce inseamna SEO sau SEM si care este diferenta intre html si o piuneza.

Dar, imi aduc aminte de sfatul cuiva: daca vrei sa ai un blog citit, singurul ucru pe care trebuie sa il faci este sa scrii cum stii, despre ce cunosti. Se pare ca este adevarat. Cele 3-400 de persoane (am exclus ~70% dintre vizitatori, adica pe cei care petrec, conform statisticilor trafic.ro, mai putin de 10 secunde pe site) care imi citesc blogul saptamanal reprezinta pentru mine una din cele mai importante realizari din online pe acest an.

Va multumesc

Clipul cu care imi incep de multe ori ziua si, ca prin minune, fiecare zi chiar este, pentru mine, the best day of my life :)