Am lăsat un lung şi suculent comentariu la acest post scris de Mihai Pintilie (despre tipologia candidatului care nu se autoevaluează suficient) şi mă pune drakul să dau peste acest post scris de Arhi (despre nişte cucoane care se plângeau de salarii în loc să servească un client), toate astea ca să încununeze zilnicele văicăreli, boceli şi plânsete de pe forumul bestjobs unde vin mulţi oameni nu să se informeze şi să înveţe (o anumită categorie cel puţin, să nu exagerăm şi să nu generalizăm, căci sunt foarte mulţi care pentru asta vin), ci să îşi revarse năduful şi frustrarea.

Ceea ce mă duce cu gândul la faptul că o bună parte a acestei naţii pur şi simplu nu poate concepe un trai fără autocompătimire şi neasumare a responsabilităţii (mereu alţii sunt de vină pentru problemele noastre).

Iar discuţiile de pe forumurile de specialitate sau chiar de pe bloguri, la anumite subiecte fierbinţi, degenerează de cele mai multe ori, iar văicăreala, în absenţa argumentelor şi a bunului simţ, este înlocuită pur şi simplu de jigniri sau chiar ameninţări.

Dar explicaţia este relativ destul de simplă, este pur şi simplu tipologia mahalagiului, o categoria socială cu numeroşi exponenţi şi bine înfiptă în România de azi.

Şi daţi-mi voie să mă folosesc din nou de un citat din Jurnalul fericirii, by Nicolae Steinhardt:

“Singura adevărată mare plăcere a mahalalei: nu băutura, nu sexualitatea, nu banii, ci relaţia cu celălalt – de teama singurătăţii – sub întreitul ei aspect de văicăreală, clevetire şi ceartă.”

Q.E.D.

Am primit o leapşă de la Cristi (pe care oarecum am provocat-o în cadrul unei discuţii pe twitter).

“Ca să nu fie confuzii o să presupun că pentru o perioadă scurtă de timp aș avea puterea absolută (pentru o lună, 3 luni sau oricât ar fi necesar pentru implementarea măsurilor). Aș putea să fac orice modificare vreau cu condiția ca după încheierea perioadei să predau puterea celor care o au și acum.“

Iată aşadar ce aş face eu:

1. Aş elimina 90% din programa de liceu, lăsând focus pe elementele importante şi practice (cine vrea să devină specialist, poate să urmeze o facultate de specialitate, nu trebuie de la 17 ani să fim toţi familiarizaţi cu chimia organică sau fizica cuantică)

2. Aş introduce în programa şcolară ore de dezvoltare personală, axate în primul rând pe educaţie financiară, antreprenorială, motivaţională.

3. Aş elimina toate taxele şi impozitele inutile, toate persoanele juridice şi fizice urmând să plătească o singură taxă, pe care apoi statul să o direcţioneze unde e nevoie (sănătate, pensii, ajutoare sociale, investiţii, învăţământ etc)

4. Aş restructura radical administraţia prin disponibilizări, plafonări de salarii şi sporuri şi stabilirea de KPI-uri

5. Aş privatiza Poşta Română şi alte sugative parazitare care merg în pierdere (CFR Marfă etc)

6. Aş lua oricare din aceste măsuri în urma consultării unor specialişti titraţi, neînregimentaţi politic

7. Aş mări drastic pedepsele pentru evaziune fiscală, cu exemple concrete (înfiinţarea unor comandouri fiscale gen IRS)

8. Finanţarea turismului, subvenţionarea agriculturii mecanizate, încurajarea agriculturii ecologice (dar aici trebuie măsuri concrete, pe care nu sunt eu în măsură să le găsesc)

9. Aş introduce munca forţată (16 h / zi) ca pedeapsă pentru furt, parazitism, cerşit etc, fără posibilitate de eliberare înainte de termen.

Trebuie să dau leapşa mai departe? Atunci merge la Grimcris şi Sorin Neagu.

Precum mă ştiţi deja, sunt sătul de văicărici şi îmi pun mare nădejde în tinerii destoinici care nu aşteaptă să le pice totul din cer, ci pun mâna şi se străduiesc să obţină ei asta direct.

Încep de azi să prezint situaţii reale de oameni (nu neapărat doar tineri, dar în primul rând aceştia) care nu stau toată ziua pe forumuri şi bloguri să se plângă de soarta lor crudă şi de cât de nedreaptă este societatea cu ei, ci între două cursuri, un laborator, un seminar, un examen şi o sesiune de counter strike încearcă să îşi îmbunătăţească traiul, muncind sau implicându-se în vreun alt tip de proiect, nu neapărat un job part time.

Prima noastră poveste începe în Piaţa Sudului, într-o după-amiază toridă de vară, cu câteva zile înainte de deschiderea oficială a cinematografului din mall-ul Sun Plaza, din apropiere. Opresc aproape zilnic aici înainte de a ajunge acasă, pentru a cumpăra una alta, de obicei fructe şi legume. Ei bine, într-una din aceste zile călduroase i-am remarcat prima dată pe aceşti băieţi, care mi-au atras atenţia nu prin pancarta ciudată pe care o purtau în spate (de altfel o idee foarte interesantă de publicitate outdoor, numită moving board, dar nu este acesta obiectul acestui articol), ci prin devotamentul şi implicaţia cu care împărţeau pliantele în ciuda temperaturii care îl făcea şi pe un kenyan autentic să transpire.

Ziua următoare m-am decis să le fac câteva poze, să le pun câteva întrebări şi să scriu acest articol. Astfel am aflat că băieţii sunt studenţi (cel puţin cei doi cu care am povestit eu).

Unul este Robert Mureşan, 23 de ani, student la Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale şi mi-a mărturisit fără menajamente că nevoia de bani l-a împins să accepte acest job part time. Cei care, în pofida unor necesităţi evidente, nu acceptă astfel de joburi, sunt cei care nu-şi acceptă situaţia, din mândrie şi obtuzitate inutile şi contraproductive, conform spuselor lui Robert (şi sincer, îi dau dreptate).

Celălalt tânăr demn de admirat cu care am stat de vorbă este Cosmin Şulcă, 21 de ani, student la poli (unde studiază chimia), care tot pentru bani făcea asta (evident, nu? ) şi care mi-a mai spus că dacă aş merge în regie aş observa că sunt destul de mulţi studenţi care încearcă să facă un ban în plus din diverse astfel de activităţi, cea mai răspândită şi mai la îndemână fiind împărţirea pliantelor.

Ei bine, atunci când spun că nu e cazul să ne tot văicărim întruna nu spun că nu am avea motive să ne plângem, ci că în loc să facem asta, ar trebui să luăm pilda acestor tineri şi să aruncăm naibii telecomenzile de la televizoare, străduindu-ne să ne valorificăm timpul într-un mod cât mai util şi productiv. That’s all I’m saying, dude!

Şi când văd aceşti oameni minunaţi cum stau în soare şi muncesc, când foarte bine ar putea sta în această vreme la o terasă cu colegii, sunându-şi părinţii să le mai trimită bani sau blamând societatea, sistemul, guvernul şi parlamentul că nu le oferă nimic, ei bine, când văd toate astea, ştiu că am dreptate.

Gândiţi-vă că deşi poate nu pare munca cea mai calificată sau cu foarte multă legătură cu materiile studiate în şcoală, această activitate reprezintă totuşi experienţă de muncă, experienţă de care atât de mulţi se plâng că nu o au la terminarea facultăţii.

Succes, băieţi!

PS: Robert, Cosmin, dacă vreţi să inserez hyperlink spre un CV online sau un profil de linkedin, aveţi adresa mea de email

Iaca se împlineşte un an de când mi-am făcut şi eu blog şi mulţumesc pe acestă cale lui Florin Anghel pentru sprijinul acordat la început şi lui Gabriel Bodor (aka @gbonline pe twitter, că blog încă nu vrea să-şi facă, dar nu ştiu de ce ) pentru tot suportul tehnic acordat ulterior, căruia pe această cale îi transmit că încă nu am transferat banii pentru hosting şi alea alea, dar sigur nu rămân dator până ce împlinesc 2 ani de blog .

La modul serios şi în cifre vorbind (da, ştiu că e lame şi că după ce depăşeşti 10.000 de unici pe zi nu e de nasul tău să dai cifre dar eu sunt mai old school şi cu mai puţini unici ), deşi pot să spun că sunt de-a dreptul noob în ale blogurilor şi ale altor rafinate instrumente social media, am reuşit să ating câteva rezultate care pentru mine sunt importante:

360+ posturi (adecă aproximativ ziua şi postul )

1700+ comentarii (adecă vreo 1000 dacă le scădem pe ale mele )

3000+ unici lunar (au fost şi 4000+, dar să fim modeşti şi realişti)

2000+ followers pe twitter (poate fără prea mare legătură cu acest jubileu, însă simt nevoia să menţionez şi asta, deoarece am cunoscut atât de mulţi oameni frumoşi de pe twitter, încât nu m-ar răbda inima să nu-l menţionez)

1 DreamTeamRO (o echipă cum alta nu mai e )

nu mai ştiu câte interviuri, seminarii, întâlniri, evenimente şi altele asemenea…

Am spus în primul post de pe acest blog că voi scrie despre succes. Ce crezi, am reuşit? Dacă nu, este eşecul meu. Dacă da, este meritul tău!

Mulţumesc

Ştiu că vă este greu, ştiu că nu este uşor, ştiu că trăim într-o lume profund nedreaptă în care mafioţii şi parveniţii acaparează totul, ştiu că omul cinstit nu are nicio şansă să se îmbogăţească (which is, by the way, a terrible self limiting belief), ştiu că toate joburile sunt luate de cei cu pile sau care dau şpagă (another limiting belief), ştiu că statul ne împovărează cu taxe şi biruri insuportabile pentru o afacere de mare succes (cum ar fi imposibilitatea plăţii unui impozit de 500 EUR pe an = 41,66 EUR/lună), ştiu că de educaţie au parte doar cei cu bani (şcoala este scumpă, bursele de merit cer multă muncă), bibliotecile fiind lame şi overrated.

Da, le ştiu pe toate acestea, care au un dram de adevăr, dar nicidecum nu pot fi piedici, însă vă rog încă o dată: nu vă mai plângeţi întruna, nu vă mai văicăriţi, nu bociţi.

Cât timp sunteţi sănătoşi şi aveţi puterea de-a munci, nu veţi muri de foame!

Iar cel mai dureros este că nu se plâng cei care cu adevărat sunt năpăstuiţi (bolnavii, invalizii, orfanii, sinistraţii etc), deoarece păsurile acestora sunt acoperite de corul başilor celor care ar avea puterea să muncească, dar “nu le dă statul nimic de lucru”.

Treziţi-vă odată, fraţilor! Cât mai vreţi să vi se dea? Puneţi mâna şi faceţi!

Beethoven compunea, deşi era surd. Monet picta, deşi era aproape orb (suferea de o formă avansată de cataractă, blestemând în ultimii ani faptul că nu-şi putea admira operele). Nick Vujicic s-a născut fără membre şi ţine discursuri motivaţionale.

Da, ştiu că noi nu suntem nici Beethoven, nici Monet, nici Vujicic. Dar noi suntem sănătoşi, avem toate membrele şi ne putem folosi toate simţurile. Pur şi simplu nu este moral să ne plângem de nedreptăţile sociale. Trebuie să punem mâna şi să muncim mai mult. Nu neapărat mai din greu, ci mai cu cap (work smarter, not harder).

Iar primul pas este să întrebăm: cum? cum aş putea? cum să încep? cine mă poate îndruma (nu ajuta!)? Autoeducarea îţi spune ceva? Mentoratul (sau coachingul) îţi sună cunsoscut? Nu? Atunci caută!

Succes

Au trecut deja câteva luni şi am vizitat câteva oraşe de când bat ţara în lung şi în lat alături de coechipierii nebuni şi frumoşi din DreamTeamRO. Am cunoscut mulţi oameni minunaţi, dar de când cu ultima vizită, la Braşov, am observat un fir roşu care transcende şi uneşte toate aceste evenimente: foarte mulţi dintre cei prezenţi şi, mai ales, dintre cei implicaţi în organizare sunt foarte tineri (grimcris la Focşani, Dana Ilie şi Anda Sosea la Craiova, Alex Dima, Dragoş Asaftei, Alex Trofim şi Sorin Neagu la Braşov, iulyan la Buzău şamd).

M-a surprins în mod plăcut fapul că oameni de 16-19 ani pot fi atât de implicaţi şi atât de responsabili, în condiţiile în care pentru cei mai mulţi tineri de vârsta aceasta interesele în online nu depăşesc nivelul site-urilor pornografice şi de jocuri online şi al messenger-ului şi HI5-ului ridicate la rang de înaltă cultură generală.

Cu astfel de tineri (şi sunt mult mai mulţi, dar atât de mulţi că pur şi simplu nu îi pot, fizic, menţiona aici pe toţi) viitorul online-ului românesc (şi nu numai) este pe mâini bune.

Succes, dragilor!

Începând de deunăzi, mă găsiţi şi pe http://dreamteamro.net/

Vlad Dulea, Cristi China (chinezu), Claudiu Ciobanu, Nicu (info-delta.ro) şi Marius Matache (Make), vă mulţumesc că sunteţi

Aproape oriunde îmi îndrept privirile digitale prin online (forumuri, bloguri, reţele de socializare etc) dau mereu peste acelaşi laitmotiv: “sunt absolut fantastic şi genial dpdv profesional, dar nu mă vrea nimeni pentru că Boc e prost, Videanu hoţ şi patronii nesătui!”.

Numero uno: oricât de imens de enorm de mare ar fi prostia şi corupţia în ţara asta, dacă eşti cu adevărat bun vei găsi o soluţie. Şi nu merge aia cu “dar angajatorul nu mă alege pe mine, pentru că alege fie o rudă, fie o amantă” pentru că dacă eşti cu adevărat competent, profesionist şi specialist în domeniul tău, atunci nu angajatorul te alege pe tine, ci tu pe angajator!

Numero due: piedicile de orice natură sunt pentru a-ţi dezvolta nivelul de adaptabilitate şi competenţă într-un mediu concurenţial. Deci nu le trata ca pe obstacole, ci ca pe nişte provocări ce reprezintă the next step până la jobul (sau orice alt proiect) dorit.

Numero tres: cum deosebeşti un profesionist de un diletant? Diletantul se plânge că nu este apreciat, dorit şi selectat. Profesionistul face şi caută şi ştie că mai devreme sau mai târziu va avea de unde alege, chiar dacă momentan nu bate alizeul în vele tocmai cum şi-ar dori.

Vrei să afli din ce categorie faci parte? Nu e greu: te plângi sau faci ceva? Simplu!

Succes

“Cand eram copil, vorbeam ca un copil. Cand m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.”

Iti suna cunoscut? Asa-i ca la 30 de ani, vocabularul tau e diferit de cel de la 10 ani? Daca da (sper), inseamna ca te-ai schimbat.

Schimbarea. Sper ca acest cuvant sa nu te sperie ci, mai degraba, sa te inspire. Schimbarea scoate in evidenta viata, cu toate aspectele ei. E imposibil sa cresti, sa te dezvolti fara schimbare. Cei ce nu pot sa-si schimbe mintile, nu pot sa schimbe nimic. Adevarul e ca, viata intotdeauna se afla intr-o oarecare cotitura ce necesita schimbare, mai mult sau mai putin perceputa.

Oamenii isi doresc sa progreseze, sa evolueze. Dar, daca s-ar putea, fara schimbare. Este imposibil! Tu trebuie sa te schimbi si sa recunosti ca schimbarea este cel mai mare aliat al tau. Persoana care niciodata nu-si schimba opinia, niciodata nu-si va corecta greselile. Ce-i drept, drumul catre succes intotdeauna se afla “in constructie”.

“Cei care se tem cel mai mult de schimbare sunt, de fapt, cei mai nefericiti oameni.” Mignon McLaughlin

Atunci cand tiparele si traditiile sunt distruse, atunci se ivesc noi oportunitati.

Formula de ieri a succesului reprezinta reteta de maine a esecului. Ia in considerare ceea ce fondatorul IBM Corporation – Thomas Watson – a spus: ”Exista o piata de desfacere globala pentru 5 computere.”* Unde ar fi fost azi Corporatia IBM daca Watson nu ar fi fost deschis la schimbare?

John Patterson a spus, “Doar nebunii si cei morti nu-si schimba gandirea. Nebunii, pentru ca nu vor. Iar cei morti, pentru ca nu pot.”

Un lucru e cert: nu poti deveni ceea ce ai fost destinat sa fii, ramanand asa cum esti. Gandeste-te: cate lucruri ai vazut schimbandu-se in ultimii ani? Crezi ca automobilul BMW construit in anul 2000 are aceeasi valoare cu cel construit in 2009? Daca nu ar fi evoluat dezvoltarea telefoanelor mobile, crezi ca azi am avea acces la Internet pe mobil? Exemplele pot continua…

Ideea e: atunci cand tu te schimbi, oportunitatile se schimba. Acelasi fel de gandire care te-a adus acolo unde te afli acum, nu e sigur ca te va duce acolo unde vrei sa ajungi.

“Lumea uraste schimbarea. Totusi, aceasta este singurul lucru care aduce progres.” Charles Kettering

Nu te teme de schimbare, pentru ca ea este o lege imuabila a progresului. Precum in afaceri: metodele de ieri care ti-au adus succesul in business-ul tau, daca continui sa le folosesti si azi, ele iti vor aduce falimentul.

Pentru ca traim in era web 2.0, se stie ca, azi publicitatea online e mai cautata decat cea din print. O persoana traditionalista este o persoana a carei gandire este deschisa catre noi idei, dar le vrea implementate tot in stil old-fashion. Nu vor functiona!

“Cand nu mai putem schimba nicicum o situatie, atunci suntem provocati sa ne schimbam pe noi insine.” Viktor Frankl

Daca iti aperi greselile si erorile, aceasta demonstreaza ca nu ai nici cel mai mic gand de a renunta la ele. Progresul a fost atins de cei care nu s-au multumit cu “las’ ca meger si-asa” sau “mai rau sa nu fie”. Acestor oameni nu le-a fost teama sa se schimbe. Schimbarea nu este dusmanul tau - ci prietenul tau.

Unul dintre citatele mele preferate despre schimbare este cel al lui Charles Darwin: “Vor supravietui nu speciile cele mai puternice, nici cele mai inteligente, ci acelea care se vor adapta cel mai bine la schimbare.”

Fa un exercitiu: gandeste-te la momentul cand ai trecut de la masina de scris (daca ai avut una) la un PC. Dar, cand ai tastat prima data pe un laptop? Dar, cand ti-ai deschis un cont de email (indiferent de retea)? In ce fel s-au schimbat relatiile tale? Ai comunicat mai des? Si cand ti-ai facut un cont pe Messenger sau Skype, ti-ai adaugat constant nume noi in lista? Ti-ai facut prieteni noi? Comunici cu ei? Ai devenit o persoana mai deschisa, amabila, sociabila? In fond, e si asta o schimbare, nu? Din pacate, cunosc persoane care, nici in anul 2010, nu vor sa aiba de-a face cu computerul, ca sa nu mai zic de YM sau retele sociale…

“Schimbarea are loc datorita oamenilor obisnuiti care fac lucruri extraordinare.” Barack Obama

——————–

Articol scris pentru Conecdiază-ţi şeful! de Simona. Simona mai scrie şi pe premiumtraining.ro

Am auzit dimineaţa la radio că se vehiculează ideea eliminării cotei unice şi că guvernul ar plănui ca toate veniturile de peste 4000 RON să fie impozitate cu 25%.

Dacă este adevărat, trebuie să mărturisesc că mi se pare o mare porcărie (scuzaţi expresia), nu pentru că mă încadrez în această categorie a veniturilor, ci pentru că nu mi se pare normal să îi pedepseşti tocmai pe cei care s-au străduit şi s-au zbătut să obţină venituri cât mai mari, încurajându-i în schimb pe majoritatea să paraziteze abordând o atitudine pasivă şi plângăcioasă, cu veşnicul laitmotiv “să ne ajute statul în timp ce noi ne uităm la telenovele”.

Nu am cunoscut încă niciun om care străduindu-se şi investind isteţ timpul pe care alţii îl petrec în faţa televizoarelor să nu reuşească să obţină mai mult pe plan profesional şi financiar.

Ce nu înţeleg guvernanţii şi marea parte a populaţiei este că problema nu este cu cei care câştigă mai mult, ci tocmai cu cei care câştigă mai puţin dar nu sunt dispuşi să facă nimic pentru asta, preferând să-l ia în mână pe “nu pot”, “nu se poate”, “nu ne lasă”, “nu ne ajută”, “nu ne dă” şamd.

Şi spun că problema nu este cu cei care câştigă mai mult, deoarece aceştia vor găsi mereu o soluţie mai bună (PFA, offshore etc), dar cei 1,38 milioane de salariaţi care căştigă mai puţin de 1000 RON / lună (la care se adaugă milioane de pensionari, şomeri şi alţi inactivi) vor câştiga la fel de puţin şi vor trăi la fel de prost şi pe viitor, atât timp cât nu înţeleg că schimbarea nu începe din parlament şi că ajutorul nu trebuie să vină de la stat.

Îmi pare rău sincer de cei care au un venit foarte mic şi abea trăiesc de pe o zi pe alta, dar de-a lungul şi de-a latul întregului acestui blog am încercat să subliniez mereu şi să deschid ochii unora că singura soluţie sigură de a ieşi din impas este EDUCAŢIA (financiară, antreprenorială, motivaţională, profesională etc), nimic altceva nu ajută, decât rareori, incert şi temporar.

Succes