M-a întrebat recent cineva dacă la noul apartament am internet, telefon și TV cablu de la RDS sau de la Romtelecom, la care i-am explicat că nu am internet încă de la nici unul, iar TV cablu nici n-o să am vreodată.
- Cum așa?, m-a întrebat.
- Păi noi nu ne uităm la televizor,-am răspuns eu.
- Cum? Nici copilul nu se uită la desene animate?
- Nu,- zic. Ne uităm când vrem la ce vrem pe calculator, filme, desene animate, documentare, muzică etc.
- Ah, ce frumos, – mi-a spus. Mi-aș dori și eu să pot face asta.
- Păi e simplu,- am replicat. Taie cablul!
Interesant este cum pe foarte mulți oameni îi aud plângându-se de calitatea execrabilă a emisiunilor de la televizor, dar cum foarte puțini oameni sunt dispuși să renunțe la această mizerie din viața lor.
Da, știu răsuflatele argumente, dar dpmdv nici unul dintre acestea nu ține.
Televiziunea este cea mai ieftină formă de petrecere a timpului liber. FALS! (more…)
Abia m-am mutat și încep deja să descopăr micile plăceri și marile avantaje ale traiului din apropierea unui parc mare și frumos.
Puteam să scriu acest post în camera mea sau, și mai bine, pot și scriu acest post undeva în parc, uitându-mă din timp în timp după fi-miu care se joacă pe aici.
Este umbră, verde, plăcut, aer curat și presimt că multe din următoarele articole de pe blog vor fi scrise aici în parc.
Trăiască parcul!
Mi-am început statutul de independent și om matur pe picioare proprii pe 1 iulie anul acesta, luându-mi un concediu de 6 săptămâni și făcând prin țară 8000 km.
Am fost de la Constanța până la Satu Mare și de la Deva până la Piatra Neamț, umblând pe drumuri pe unde nu am mai fost niciodată, precum cel dintre Petroșani și Voineasa sau dintre Gheorgheni și Bistrița, ambele niște trasee spectaculoase și de puțini cunoscute.
De asemenea am fost prin și am trecut prin munții patriei, Retezat, Apuseni, Bucegi, Ciucaș etc.
De-a lungul acestor mii de kilometri am constatat cu stupoare, dar și cu plăcere, că (more…)
Ne-am mutat la casă nouă, mai mare, în zonă mai bună, lângă parc și lângă centru (aseară am venit pe jos de la Unirii și am făcut cam 15 minute), cu toate utilitățile necesare în apropiere, precum metrou, magazine, piață etc. E bine.
Poate câteva zile nu voi fi la fel de activ pe aici (încă nici internet nu am, decât pe stick), deși, după cum mă cunosc, nu o să pot eu sta departe de online.
Cum ne mutăm la casă nouă profităm de ocazie să facem ordine între lucrurile personale și aruncăm cam tot ce nu am folosit deloc în ultimele 12 luni (excepție fac cărțile, CD-urile și câteva obiecte personale, bineînțeles).
Printre alte lucruri am aruncat și niște cutii cu ceaiuri, inclusiv un sortiment de Lipton destul de rar, ceva brisk și nu știu cum, pe care l-am primit cândva din SUA
Peste câteva or (more…)
Mi se pare din ce în ce mai depășită ideea de a se plăti munca prestată direct proporțional cu numărul de ore lucrate și mai ales încercarea utopică de a uniformiza și încadra totul în niște rigori strâmte precum ziua de lucru de 8 ore, concediul de odihnă de 21 de zile anual șamd.
În majoritatea cazurilor unicul criteriu de recompensare ar trebui să fie rezultatele obținute, nu numărul de ore muncite.
Există desigur o logică în instituirea programului de lucru de 8 ore (sau, mă rog, 10-12 ore la unii) în companii, anume natura muncii (de exemplu relații cu publicul) și caracterul interdependent al activității desfășurate (atunci când alte departamente depind de activitatea unui anumit post sau ocazional au nevoie de ajutorul unui alt departament).
Ca să fiu mai explicit: o casieriță într-un supermarket evident că nu poate spune după 3 ore de muncă dacă a avut vânzări foarte bune că și-a realizat norma și poate să plece acasă, deorece evident că mai trebuie serviți și următorii clienți. Sau un IT-ist la o bancă nu poate pleca după câteva ore de muncă și 4 windows-uri restartate acasă, deorece sunt șanse mari să mai apară pe parcursul programului vreun funcționar al băncii care să întâmpine dificultăți cu sistemul informatic, ca de exemplu atunci când i se descarcă bateria la mouse-ul wireless
.
Însă, cred că facem o mare greșeală (more…)
Îngrijorarea ar trebui să ne îndrume la acțiune, nu la depresie.
Acum câțiva ani, pe înserate, chiar la marginea orașului Keithville din Louisiana, cineva a zărit un urs negru cățărat într-un copac. Vestea s-a răspândit cu repeziciune în micul orășel și mulți dintre locuitorii săi s-au adunat să-l privească. Veterinarul local a adus o armă cu tranchilizante ca să-l adoarmă. Oamenii însă se temeau ca nu cumva ursul să cadă din copac și să se rănească, așa că au fost chemați pompierii care au întins plasa dedesubt pentru a-l prinde.
Au aprins un foc și, cât a fost noaptea de lungă, au încercat să (more…)
Am o curiozitate:
voi folosiți în agenda telefonului sintagma ICE (in case of emergency) în dreptul numelui unei persoane foarte apropiate?
Mă întreabă deseori lumea care este secretul optimismului meu, cum pot fi aproape mereu și invariabil plin de optimism și voie bună.
Adevărul este că realitatea e mult mai banală decât vă imaginați.
De fapt eu nu sunt un optimist, eu pur și simplu (more…)
Dacă vrei să câștigi un ceas Polar performant, nu trebuie decât să scrii un articol prin care să susții echipa Smart Atletic Bloggers și deja ești în cursă pentru acest ceas. Detalii aici.
Eu susțin echipa Smart Atletic Bloggers la Triathlon Challenge Mamaia 2011 nu atât pentru posibilitatea de a câștiga acest ceas, cât pentru (more…)