videochat

Ce inseamna munca la videochat

Disclaimer şi avertisment: acest articol nu are ca scop promovarea, susţinerea, încurajarea sau reabilitarea activităţii de videochat, la fel cum nu îşi propune nici să condamne sau să judece (activitatea în sine sau pe cei care fac asta). Pur şi simplu întâmplarea şi curiozitatea m-au făcut să pătrund în culisele industriei şi să pot dezvălui câteva detalii despre această meserie. Te rog nu citi mai departe dacă te deranjează referirile la organe sexuale şi perversiuni (sau la orice alte activităţi, nu neapărat de natură sexuală, care consideri că îţi repugnă).

Am un prieten bun din Focşani, să-i spunem Telu pe parcursul acestui articol, deşi nu este acesta numele lui real, iar motivul pentru care nu îi dau numele adevărat va fi evident în curând.

Telu a rămas fără loc de muncă de peste un an şi jumătate, ducând-o de atunci din ce în ce mai greu. Povesteam pe mess, mobil sau chiar personal, câteodată şi mă mai întreba dacă nu pot să-l ajut cu un job, fie la mine, fie prin recomandare. Însă de câteva luni am observat că nu mă mai întreabă de un job şi atunci l-am întrebat dacă şi-a găsit ceva. Se vedea că nu ştie ce să-mi răspundă, până la urmă a zâmbit încurcat şi mi-a spus că dacă pot păstra secretul, o sa-mi spună ce face. Şi a început să-mi povestească.

Mi s-a părut atât de interesant, încât l-am rugat să îmi permită să scriu un articol despre el, sub protecţia anonimatului, evident. Şi îi mulţumesc că a fost de acord. 🙂

Ce înseamnă de fapt videochat? Practic, trebuie să stai în faţa unui webcam, să discuţi cu membrii diferitelor site-uri de videochat, iar dacă aceştia te plac sunt dispuşi să plătească suplimentar pentru a-ţi solicita diferite lucruri pe care să le faci în faţa camerei. O să revin cu detalii despre cum poţi să câştigi bani din asta.

Cum poţi deveni performer (aşa se numeşte cel care prestează în faţa webcamului) de videochat? Există două metode:

  • fie abordezi direct, prin email, un astfel de site, iar ei îţi vor solicita nişte poze şi eventual nişte demonstraţii în faţa camerei. Dar în acest caz trebuie să te asiguri că te adresezi unui site cu tradiţie şi care a dat dovadă de seriozitate în ceea ce priveşte plata colaboratorilor, cum ar fi jazmin.com (ăsta ar fi cel mai vechi, cică), streamate.com, imlive.com sau xlove.com . În cazul unei colaborări directe cu un site (sau mai multe, nimeni nu te opreşte) mai trebuie să ţii cont că banii se încasează mai greu, uneori la mai mult de o lună după ce ai prestat. Performerul primeşte în acest caz 35% din cât plăteşte clientul, site-ului revenindu-i 65%.
  • fie te angajezi la o firmă sau agenţie care practic intermediază între performer şi site. Şi în acest caz performerul primeşte 35% din cât plăteşte clientul, dar aceşti 35% se împart astfel cu agenţia: 30% agenţia şi 70% performerul, dacă lucrezi de acasă şi 50% agenţia, 50% performerul, dacă lucerzi în studioul agenţiei. Partea care îţi revine în acest caz este ceva mai mică, dar firma plăteşte mai repede şi de două ori pe lună. În acest caz însă, având în vedere că majoritatea nu încheie niciun fel de contract (CIM, colaborare etc), trebuie să mergi exclusiv pe recomandarea cuiva care a lucrat deja cu o anumită firmă şi ştie că aceasta plăteşte. Nu te grăbi să răspunzi la unul din miile de anunţuri din presă şi online, pentru că multe se pot dovedi a fi pur şi simplu ţepe. Firmele promit încheierea unui contract după un timp, dar ştim toţi ce înseamnă asta de fapt 😉

Plata se face prin paypal sau alte metode de plată online, iar firmele plătesc şi prin virament bancar sau cash.

Cum se petrece toată treaba: după ce un site de videochat te-a acceptat ca performer, te conectezi şi stai în faţa webcamului (când vrei, cât vrei, nu există obligaţii sau restricţii, dar evident că nici banii nu se câştigă nefăcând chiar nimic). Conversezi cu diferiţi membri in free chat, iar aici deja apare prima posibilitate de câştig, membrii (clienţii care au cont de membru pe site-urile de videochat) pot să îţi dea un bacşiş, un tip, care poate fi între $0,25 – $5.

Dacă vreunui client îi place de tine, te invită în privat, iar aici începe distracţia, adică partea în care chiar câştigi bani. Timpul petrecut în privat cu un performer este plătit de client cu sume cuprinse între $0,99 – $3,99 / minut. După ce petreci minim 120 de minute în free chat, ai dreptul, ca performer, să îţi stabileşti tariful pe minut la oricare din următoarele valori: $1,99 $2,39 $2,99 $3,49 $3,99 . Desigur, pentru a-ţi stabili un tarif mare, trebuie să fii un performer apreciat şi recomandat de clienţi, iar dacă eşti începător şi încă nu prea cunoscut prin comunitate, probabil că te vei mulţumi cu mai puţin. Nu rare sunt cazurile când vine câte un client şi negociază cu tine şi îţi spune “uite, eu stau cu tine cel puţin o oră în privat, setează-mi şi mie tariful la mai puţin” de exemplu de la $3,99 la $2,99.

După ce ajungi cu un membru în privat, scopul este evident ca acesta să rămână cât mai mult timp, câştigul tău fiind direct proporţional cu timpul petrecut de client privindu-te în privat. Dar ce trebuie şi ce poţi face pentru a-l reţine cât mai mult pe client în privat (care privat, reamintesc, se plăteşte de către client pentru fiecare minut)?

Telu fiind băiat, este căutat şi de femei, dar cel mai mult de homosexuali. Dar există foarte multe fete care fac această activitate, sau cupluri sau chiar mai multe persoane în acelaşi timp (în aceeaşi încăpere), nu există nicio limită în ceea ce îşi doresc clienţii să vadă live şi pentru care sunt dispuşi să plătească. Trebuie ştiut de la început că nu ai nicio obigaţie de a face ceva ce nu-ţi convine. Clientului dacă nu-i convine ce sau cât faci, pur şi simplu iese din privat şi caută alt performer, tu câştigând doar bani mai puţini.

Cei mai mulţi clienţi cer lucruri banale, precum să te dezbraci, să îţi arăţi penisul, să te mângâi sau să te masturbezi. (Deoarece Telu nu este gay şi nu îl excită ideea de a se masturba în faţa unui bărbat, plus că uneori trebuie să facă asta de mai multe ori la rând în câteva ore, foloseşte un tertip destul de simplu: pe un alt monitor îşi pune un film porno straight, ca să poată face treaba).

Dar există şi unii care cer lucruri ce par bizare sau ilare, depinde cum priveşti: să te mângâi pe picioare, să-ţi bagi un deget (sau mai multe) ori un obiect în fund, să te încalţi, să te joci cu nasul, să sughiţi, să râgâi, să tuşeşti etc. (Da, ştiu, trăim într-o lume bolnavă, plină de ciudaţi. Dar până la urmă cred că toţi avem fetişurile noastre care frizează mai mult sau mai puţin limitele normalităţii şi ale perversiunii, nu acesta vreau să fie subiectl acestui post 😉 ).

Dintre clienţii lui Telu cei mai mulţi sunt din Italia, iar cel mai bine plătesc americanii, aceştia petrecând cel mai mult timp în privat.

Dar cât se poate câştiga din această activitate? Ei bine, asta depinde în primul rând de caracterul fiecăruia. Dacă nu eşti inhibat şi îl poţi reţine pe client cât mai mult timp în privat (există, desigur, şi diverse trickuri pentru asta, pe care le înveţi pe parcurs) atunci evident vei câştiga mai mult.

Telu câştigă din videochat, lucrând 3-5 ore pe zi, circa 2000 RON pe lună. Dacă eşti dispus să faci lucruri şi mai serioase (sex în faţa camerei sau altele) atunci sumele despre care vorbim sunt mult mai mari, dar aici deja vorbim de pornografie şi nu vreau să intru în acest subiect.

Dar Telu îmi spune că atunci când faci doar videochat, aşa cum face el, singur în faţa camerei, grosul câştigului nu este reprezentat de aceşti bani şi de ce am prezentat până acum.

Mult mai mulţi bani poţi câştiga dacă, cu ajutorul activităţii pe videochat, îţi găseşti unul sau mai mulţi sponsori. Telu câştigă din sponsorizări directe până la 5000 EUR lunar (nu, nu este un typo, aceasta este suma).

Cum îţi găseşti un sponsor?

Site-urile îţi interzic să ceri sau să dai date de contact directe clienţilor, discuţiile sunt atent monitorizate de diverse softuri setate pe anumite cuvinte cheie, iar dacă un admin te surprinde că încerci să îi ceri sau oferi unui client datele de contact, te avertizează, te penalizează sau chiar te banează.

Totuşi, există anumite tertipuri pe care le poţi învăţa pe parcurs, prin care poţi evita cuvintele cheie verificate de boţi şi să intri în contact direct, prin email sau SMS, cu un client, iar dacă ştii cum să te porţi cu el, poţi obţine de la acesta mulţi bani, fără să vă vedeţi sau să vă cunoaşteţi vreodată. Poţi să joci în continuare rolul de gay şi să ceri bani (care sunt trimişi de obicei prin Western Union, tocmai pentru a nu-ţi da datele personale, doar numele, oraşul şi ţara) pentru diverse mici necesităţi sau poţi să-i spui ce vrei tu, numai bani să iasă.

L-am întrebat în final pe Telu cât timp are de gând să mai facă asta, iar el a spus că deocamdată nu şi-a stabilit un termen. “Munca este uşoară, lucrez când vreau şi cât vreau, nu am şefi, banii sunt destui, chiar mulţi, îmi pot plăti datoriile şi facultatea, îmi pot ajuta părinţii, aşa că deocamdată merg înainte şi mai văd eu ce fac.”

Repet că nu încurajez nimic din toate acestea, am încercat să fac doar o prezentare a ceea ce înseamnă videochat.

despre bani

Despre bani

Vreau sa scriu despre bani fara pasiune. Asa ca ii invit pe toti cei care considera ca banii sunt un lucru rau sa mearga maine la sefii lor si sa le spuna ca nu mai accepta salariu, doar o farfurie cu mancare / zi, un rand de haine si sa-i lase sa doarma in spatele depozitului.

Nu banii sunt un lucru rau, ci ceea ce facem cu banii.

Poti sa fii milionar $ si sa cumperi arme sau sa construiesti spitale. Alegerea te face rau, nu banii.

Viata noastra are 5 elemente importante:

profesional

sanatate

spiritual

financiar (banii)

personal (relatiile cu familia si prietenii)

Pentru a te simti pe deplin implinit, trebuie sa stai bine la toate aceste capitole (sa fii sanatos, sa fii realizat profesional, sa te intelegi bine cu cei apropiati, sa ai suficienti bani pentru un trai decent; pe plan spiritual sunt sigur ca pana la moarte suntem intr-o eterna cautare, asa ca nu insist, fiecare poate sa inteleaga ce doreste aici).

Stiu ca nu este un lucru rau sa ai bani si sa vrei sa ai bani, dar trebuie inteles ca banii nu pot sa constituie un scop in sine, ci doar un instrument. Scopul il reprezinta o casa, o bursa de studii, o vacanta etc, banii sunt doar instrumentul cu ajutorul caruia ne atingem aceste scopuri.

In Acres of Diamonds, pastorul Russel H. Conwell dezvolta foarte frumos acest subiect, insistand mai ales pe faptul ca biblia nu spune money is the root of all evil ci the love of money is the root of all evil. Nu banii sunt un lucru rau, ci dragostea de bani.

Sa pui banii deasupra oamenilor, dragostea de bani deasupra iubirii celor apropiati este cu adevarat un lucru rau. Dar sa te imbogatesti in mod cinstit, prin munca asidua, este cu adevarat un lucru bun, mai ales daca iti folosesti banii, resursele si talentele pentru a ajuta comunitatea in care traiesti sa prospere.

Conform lui Wallace D. Wattles (The Science of Getting Rich) exista doua metode de a te imbogati, metoda competitiva si cea creativa. Prima este atunci cand iei de la altii si te imbogatesti (de exemplu dictatorii sau cei ce fac excrocherii, patronii care nu platesc drepturile salariale etc). Dar metoda cea mai sanatoasa si mai buna, este imbogatirea prin metoda creativa, ceea ce inseamna ca atunci cand tu te imbogatesti, toti cei din jurul tau devin un pic mai bogati. Asta inseamna sa te achiti de toate obligatiile, sa platesti intotdeauna pretul cinstit etc.

Nu am sa intru in detalii si nu vreau sa alunec pe o panta mult prea filosofica si esoterica in expunere, insa trebuie inteles ca banii sunt un instrument indispensabil, numeste-l un rau necesar, daca vrei, chiar daca eu nu sunt de acord cu aceasta expresie.

Indiferent ca ai un copil pe care vrei sa il trimiti la o scoala buna, sau vrei sa calatoresti, sau ai o anumita pasiune, ai nevoie de o sursa de venituri decenta.

Primul lucru pe care trebuie sa il faci este sa incepi sa te educi financiar. Al doilea: sa economisesti. Al treilea: sa iti creezi surse de venit. Al patrulea: sa iti controlezi cheltuielile. Oricum, ocupandu-te de primul lucru (educatia financiara), celelalte vor veni de la sine.

As dori sa recomand cateva materiale asupra acestui subiect, Educatie financiara:

in primul rand, cartile lui Robert T. Kiyosaki [Tata bogat, tata sarac, Cadranul banilor si altele – damn you, Andrei Rosca ] si cateva site-uri/bloguri pe care le urmaresc:

http://www.conspiracyoftherich.com/
http://www.empower.ro/articole/educatie-financiara/
http://khris.ro/
http://milionarulmioritic.com/ (neaparat de urmarit cartea lui Luca Dezmir Iesi din labirint)
http://reflectiieconomice.zilisteanu.ro/
http://www.educatiefinanciara.ro/cum-sa-faci-bani/
http://calea_spre_bogatie.ablog.ro/

Succes 🙂

Pentru-ce-muncim

Pentru ce muncim?

Ai auzit vreodata expresia `scarbici`? O folosesti cumva in mod uzual? Sau expresia `ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim`? Daca da, chiar daca ai impresia ca faci asta doar ca esti funny si cool, ai o problema cu telurile in viata. O problema destul de acuta, as spune.

Daca muncesti doar pentru bani, fara nici o placere si mereu gasesti cate un motiv pentru care te plangi in legatura cu locul de munca, fie seful, fie colegii, salariul,  sarcinile, mancarea de la cantina, sedintele, procedurile etc, ar trebui sa te intrebi la modul cel mai serios pentru ce faci asta si ce cauti aici.
Intreaba-te la modul cel mai serios ce vrei sa faci. Pentru ce esti aici? Care este rolul tau in aceasta viata, in acest univers? Ti se par cuvinte mari? Doar daca esti mic! Caci toti avem un rol, trebuie sa il gasim pe cel care ni se potriveste cel mai bine.

Cred sincer ca toti cantam intr-o imensa orchestra, iar daca vreunul din  noi canta la instrumentul gresit (din cauza ca si-a ignorat vocatia, urmand o scoala sau o cariera doar din considerente financiare sau la indemnul parintilor), atunci acest fapt se repercuteaza asupra tuturor din jurul acestuia, iar simfonia nu va suna la fel de maiestuos ca atunci cand fiecare canta la instrumentul pe care il iubeste si pentru care are un talent innascut.

Sa iti descoperi talentul si motivatia, sa faci intotdeauna doar ceea ce-ti face placere si la ce te pricepi cel mai bine este nu doar o datorie fata de tine, ci si fata de toti ceilalti din jurul tau.

Stiu ca este greu si dureros uneori sa ne asumam responsabilitatea, dar daca asta ne face fericiti si impliniti, de ce nu ne-am asuma-o?

Succes !